Platformă online dedicată educaţiei ecologice, cu resurse şi webinarii gratuite

0
512

De astăzi funcționează GuerrillaVerde.ro, o platformă digitală dedicată educaţiei de mediu, cu scopul de a contribui la formarea unei societăţi durabile, informate şi responsabile în România.

GuerrillaVerde.ro se adresează atât publicului larg, cât și mediului educațional, oferind acces gratuit la o serie de materiale și resurse educaţionale (lecţii video, broşuri, ghiduri, recomandări de filme documentare).

Guerrilla Verde este un concept de educație alternativă de mediu inițiat în 2009 de o agenție specializată în proiecte de comunicare cu impact social.

Platforma de educaţie ecologică este disponibilă gratuit, de astăzi, pe www.guerillaverde.ro. și găzduieşte o serie de materiale educaţionale (lecţii video, broşuri, ghiduri, recomandări de filme). Conţinutul acesteia este structurat şi adresat mai multor categorii de vârstă: elevi clasele primare, elevi gimnaziu şi liceu, publicul larg interesat să adopte un stil de viaţă sustenabil. Platforma îşi propune să devină un punct de referinţă în ceea ce priveşte eco-educaţia, încurajând şi alte organizaţii să contribuie cu resurse.