Din cufărul memoriei

1
142

Vestea încetării din viaţă a lui George Astaloş mă surprinde îndeosebi fiindcă informaţiile ce-mi parveneau în ultima vreme aveau amprenta unei confuzii care mi s-a părut dintotdeauna a-i fi fost scrijelită în destin.

În boema bucureşteană din perioada dezgheţului ideologic al ultimilor ani ’60, figura sa impunea printr-o vocaţie a calamburului pe care o ridica la nivelul artei. Nimeni ca el nu deprinsese întinsa gamă a argoului mahalalei şi cei care l-au cunoscut în acei ani păstrează, sper, cu acelaşi gust al spectaculosului inedit, într-o desfătare a burlescului de o oralitate nastratineană. În ciuda polivalenţei sale, manifestă îndeosebi după autoexilul la Paris, capabil, cum era, să se producă, egal valoric, în poezia de extracţie ludică neo-surrealistă, în pagini de jurnalistică nu mai puţin insolită, ca şi, mai cu seamă, în dramaturgie unde spiritul său atipic, căutând cu orice preţ să surprindă prin opţiuni de o originalitate frapantă avea să încânte mii de spectatori de pe toate meridianele Planetei.

Pentru mine, George Astaloş rămâne acel cozeur infatigabil pe care l-am cunoscut prin 1968, la Craiova, unde sosea totdeauna inopinat în căutarea unei iubiri pentru o celebră actriţă a Naţionalului din Bănie. Pentru studentul care eram, prin în mrejele capricioasei Muze a poeziei, interesul pe cât de neaşteptat pe atât, probabil, de nemeritat, al acelui încă tânăr bărbat de un aspect plăcut şi civilizat trebuie să fi avut un impact notabil.

Îmi amintesc că, găzduit în actuala clădire administrativă a Teatrului de Operă, pe atunci a vechiului Naţional, mă invitase să-l strig din curtea interioară către orele 10 ale dimineţii, după ce hălăduisem seara dinainte prin baruri în compania şotiilor şi „înscenărilor” prin care, în argoul mahalalei, reproducea cunoscute romane ale literaturii universale ori pelicule celebre, cu un exerciţiu actoricesc cu adevărat captivant.

Nu vorbea despre creaţiile sale. Dimpotrivă, părea, atunci când era întrebat, că tocmai făcea efortul de a se disocia de puţinele lucrări publicate. Cam în aceeaşi perioadă, prezent în Bucureşti la un festival de literatură studenţească, l-am căutat şi m-a obligat, aproape, să-l însoţesc la Sala Casandra unde urma să se joace, de către absolvenţi IATC, piesa sa „Vin soldaţii”.

Nu fusesem înştiinţat asupra programului, aşa că am rămas surprins când pe scena a urmat un alt spectacol, cu piesa „Există nervi” a lui Marin Sorescu, textul fiindu-mi cunoscut din presa literară unde fusese publicat stârnind controverse şi chiar un început de scandal. La pauză, m-a prezentat lui Marin Sorescu, după care mi-a spus că urma textul său, însă nu merita să-l văd, fiindcă, îmi repeta cu o dezinvoltură neaşteptată, că, de fapt, mă invitase tocmai pentru… Sorescu. El a vorbit atunci de un veritabil eveniment al teatrului românesc şi nu m-a putut surprinde mai puţin modestia unui autor într-o ţară şi într-o vreme în care orgoliile debordau la tot pasul.

L-am mai întâlnit în vreo câteva ocazii, la Craiova, acolo unde idila sa amoroasă lua forma aceluiaşi spirit dedulcit la dimensiunea ludicului. „Logodnica de-a pururi, soţie niciodată”, a fost unica sa explicaţie pentru aventura ce-l purta de la Bucureşti în Bănie pentru o actriţă ce-avea să rămână până la sfârşitul carierei şi al vieţii sale slujind Naţionalul craiovean.

Am aflat, ulterior, de una – ori mai multe? – reveniri ale sale după 1990 în Craiova. Nu l-am revăzut, fiindcă nici n-am ştiut de prezenţa sa şi, pe de altă parte, eram tentat să evit un grup de „amici” ai săi, de a căror fidelitate curată faţă de el şi faţă de opera sa mă îndoiam. Aveam să regret, fireşte, însă acum, la aflarea tristei veşti, pescuiesc dintr-o memorie tot mai bolnavă amintirea sa ca un omagiu adus unui spirit de o vitalitate şi de o onestitate exemplare.

1 COMENTARIU

  1. Autorul are perfecta dreptate. L-am cunoscut si eu, tarziu, in august anul trecut, l-am sunat de ziua lui in 4 octombrie. Am glumikt mereu, ne-am amuzat. Nu parea ca ne va parasi atat de repede. Mi-a vorbit cu drag de iubirea lui de la Craiova. Am fost surprins si indurerat la aflarea vestii. Il voi pastra tot timpul in memoria mea.

Comments are closed.