Obama: 2014 „poate fi un an decisiv” economic pentru Statele Unite

0
421
Barack Obama

În speranţa că 2014 „poate fi un an decisiv” economic pentru Statele Unite, după ani de convalescenţă în urma crizei economice, preşedintele Barack Obama a avertizat, marţi, Congresul, în timpul discursului anual despre „starea naţiunii”, că ar putea să acţioneze singur pentru a reduce inegalităţile sociale existente în ţară, relatează AFP, Reuters şi EFE. Unele dintre măsurile preconizate pentru acest an „vor avea nevoie de o acţiune a Congresului şi aştept cu nerăbdare să lucrez cu voi toţi”, a declarat Obama, pe un ton voit combativ, după trei ani în care programul său economic şi social au fost dejucate de republicani, majoritari în Camera Reprezentanţilor. „Dar Statele Unite nu rămân pe loc şi nici eu. Aşa că, atunci când voi putea lua măsuri fără a trece prin procesul legislativ pentru a îmbunătăţi oportunităţile de succes pentru mai multe familii americane, acest lucru chiar îl voi face”, a avertizat el. Preşedintele a îndemnat la o creştere puternică a salariului minim, blocat din 2009 la 7,25 dolari pe oră, în pofida opoziţiei republicanilor în Congres, anunţând că „în următoarele săptămâni, voi emite un decret care va dispune ca firmele care beneficiază de contracte publice să le acorde un salariu just de cel puţin 10,10 dolari pe oră angajaţilor lor, pentru că dacă gătiţi pentru trupele noastre, dacă le spălaţi vesela, nu trebuie să fiţi nevoiţi să trăiţi în sărăcie”. În urmă cu un an, Obama a îndemnat, fără succes, la creşterea salariului minim la 9 dolari. De această majorare a salariului minim va beneficia personalul de curăţenie, constructori, spălători de vase şi alţi muncitori care vor fi angajaţi în viitor de guvernul federal. Preşedintele a confirmat din nou, marţi, că va opune veto-ul său, dacă Congresul va vota noi sancţiuni împotriva Teheranului în timpul negocierilor asupra programului nuclear iranian. „Ca să fie clar: dacă Congresul îmi trimite acum o nouă lege privind adoptarea unor sancţiuni (împotriva Iranului), fapt ce ar pune în pericol negocierile (în domeniul nuclear), eu voi opune veto-ul meu”, a anunţat Obama, subliniind că „aceste negocieri vor fi dificile, ele pot eşua”. Iranul şi marile puteri urmează să reia negocierile în vederea ajungerii la un acord global privind programul nuclear iranian către jumătatea lui februarie, la New York, după cum a anunţat Departamentul de Stat american. Nu a fost uitată nici o promisiune veche a lui Obama, cea referitoare la închisoarea din Guantanamo, preşedintele anunţând că „odată cu sfârşitul războiului din Afganistan, acest an este necesar să fie anul în care Congresul anulează restul restricţiilor cu privire la transferul de deţinuţi şi anul în care închidem centrul (militar) de detenţie de la Guantanamo Bay (…)”. Ajuns la problema terorismului, preşedintele SUA a recunoscut că „ameninţarea a evoluat”, grupările teroriste înrâdăcinându-se în alte părţi, precum Yemen, Somalia, Irak şi Mali.