MAREA UNIRE vs Marea Dezbinare

0
49

În toiul gâlcevilor de peste an, Ziua Națională a Țării pare să fi pierdut pe drum orice urmă de vibrație sufletească. Căci despre sentimente de mândrie patriotică nici nu mai putem vorbi. Decât cu riscul de a fi taxați cu calificative pe cât de insidioase și inadecvate pe atât de acide.

Sentimentul de tristețe care se simte peste tot, de la instituțiile cele mai înalte până la grupuri și grupulețe de băgători de seamă în relație cu 1 Decembrie din acest an, decretat din vreme drept ANUL CENTENARULUI UNITĂȚII NAȚIONALE, prisosește peste tot întinând orice înfiripare a unei trăiri pe măsura acestui eveniment ce ar fi trebuit – și ar fi putut – să ivească, în bălăcăreala politicii dâmbovițene, măcar un firicel din mantia de recunoștință peste bravii înaintași ce-au pus o bornă glorioasă în istoria neamului.

N-a fost să fie, nu se întrezărește, nici la acest ceas când scriu aceste rânduri, vreun rest de intenție și de animație a unui obol cu care suntem datori acestui măreț eveniment.

Apelul la o trăire patriotică pare desuet pentru unii, din păcate chiar pentru cei ce ne conduc, Uitând însă să luăm exemplu de la modul în care se raportează alte națiuni la calendarul propriilor istorii, reiterând seturi de valori pe care le reliefează orgoliul apartenenței la propriul destin prin veacuri.

Nu ne mai rămâne decât ca, dincolo de festivități – distribuite și ele pe „căprării” pretins politice –, să ne întoarcem la sentimentele încă pure ale oamenilor simpli, trăitori pe aceste seculare meleaguri și în sufletele cărora Sărbătoarea găsește încă profunde vibrații.

Și nu-i nimic cazual în acest fapt, căci cu un veac în urmă tot oamenii simpli au urmat farurile unor mari personalități pe fronturile de luptă pe unde și-au lăsat câte ceva din propriile vieți iar deseori chiar viețile în întregime.

Cum se simte în jur, MAREA UNIRE e umbrită, din nou, de o MARE DEZBINARE!