Răsplata eroilor neamului românesc

0
850

În România sistemul de decorații s-a constituit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca un ansamblu de însemne ce se confereau ca răsplată celor ce se distingeau prin merite deosebite în serviciul țării. O componentă esențială a acestui sistem a constituit-o categoria decorațiilor de război, a căror evoluție constituie o parte importantă a ansamblului istoriei noastre militare. De la cele mai simple și până la cele mai înalte, ordinele și medaliile instituite și acordate militarilor cu diferite prilejuri vin să întregească imaginea generală a stadiului atins în dezvoltarea politică și economico-socială a statului român, dar mai ales a organismului militar.

Știut fiind că, în general, ordinele, medaliile și alte semne onorifice militare au fost emise și acordate mai ales cu prilejul unor evenimente cruciale din istoria țării – războaiele, studiul lor facilitează o cunoaștere mai adâncă și, totodată, mai precisă a acestor evenimente, care au brăzdat de-a lungul anilor istoria militară atât de complexă a României.

Despre un prim proiect al unei medalii militare românești se poate vorbi în vremea domnitorului Țării Românești, Barbu Dimitrie Știrbei (1849-1856), care are un splendid monument în fața Bisericii „Sfânta Treime” din Craiova, numită „Pentru destoinicie și osârdie”. Apoi, după Unirea Principatelor Române, domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) a realizat medaliile „Pro Virtute Militari” și „Virtutea Militară”, care nu s-au concretizat în acei ani din cauza suzeranității Imperiului Otoman. Situația s-a schimbat în primul deceniu de domnie al lui Carol I (1866-1914), principele obținând dreptul de a emite medalia „Virtutea Militară” și semnul onorific pentru 18 și 25 de ani serviți în armată. Despre un adevărat sistem de decorații nu poate fi vorba decât după anul 1877, când a fost proclamată independența de stat, urmată de recunoașterea internațională a noului statut juridic al României în urma Congresului de pace de la Berlin din anul 1878. Astfel, menționăm crucile „Trecerea Dunării”, „Elisabeta” și medalia „Apărătorii Independenței”, iar după al doilea război balcanic (1913), crucea „Meritul sanitar” și medalia „Avântul Țării”.

Războiului balcanic i-a urmat, la scurt timp, cea mai mare conflagrație cunoscută de omenire până la acea epocă – primul război mondial. Nu putem însă să nu amintim că după doi ani de neutralitate (1914-1916), dar o neutralitate „activă”, țara noastră s-a angajat în conflict, alături de puterile Antantei, numai și numai în speranța realizării la sfârșitul războiului a deplinei unități naționale. Au intrat în cartea de aur a neamului faptele de bărbăție fără seamăn ale ostașului român ce-și apăra pământul strămoșesc. Unor asemenea fapte, dar nu numai lor, le-au fost destinate în timpul și după război, odată cu înfăptuirea României Mari, o serie de noi decorații de război și însemne onorifice.

Astfel, pentru răsplătirea faptelor de eroism și vitejie săvârșite în războiul pentru întregirea națională s-a instituit cel mai înalt ordin de război românesc „Mihai Viteazul” (1916), cu trei clase, care era destinat numai ofițerilor pentru răsplătirea faptelor excepționale prin care s-au distins în fața inamicului. Însemnul era alcătuit dintr-o cruce treflată din metal auriu, emailată albastru, având în centru, pe avers cifra încoronată a regelui Ferdinand I (1914-1927): „F.F.” (Ferdinand Făuritorul), iar pe revers, anul „1916”. Panglica ordinului era din moar roșu-vișiniu închis, având pe fiecare latură o bandă de fir de aur.

În legea pentru înființarea ordinului „Mihai Viteazul” se stipula că medalia „Virtutea Militară” de război (1880), cu două clase, se acorda pentru aceleași fapte de arme numai soldaților și gradelor inferioare, devenind astfel echivalentul ordinului acordat gradelor superioare. Aceasta avea forma unei cruci pe o ghirlandă de frunze de stejar, în centrul căreia se afla un medalion rotund ce avea pe revers, inscripția pe două rânduri: „VIRTUTE MILITARA”. Panglica era din moar roșu având câte o dungă albastră pe margini.      Ordinul „Coroana României” (1881) – în anul 1916 – purta însemnele pentru modelul de război, adică două spade încrucișate cu garda în partea de jos între brațele crucii de Malta, emailată roșu cu margini albe, peste cifra regală. Panglica ordinului avea culoarea albastră cu câte o banda argintie pe margini.

Modificări asemănătoare s-au adus și medaliei „Bărbăție și Credință” (1903), căreia i se adaugă deasupra medalionului cu efigia  regelui și ramurile de stejar două spade încrucișate. Panglica din moar era de culoare galben deschis, având la margini o dungă roșie și albastră.

În anul 1917 a fost creat ordinul sanitar „Crucea Regina Maria”, cu trei clase, care se acorda persoanelor care s-au distins în activitate sanitară pe front sau în spatele acestuia. Însemnul avea forma unei cruci gamate confecționate, în funcție  de clasă, din argint emailat alb, metal auriu și metal bronzat. Pe avers, în centru avea gravată cifra încoronată a reginei Maria, iar pe revers, anul „1917”. Panglica era din moar de culoare portocalie.

În vara anului 1918 a fost instituită medalia „Crucea comemorativă a războiului 1916-1918”, pentru a răsplăti pe militarii și civilii care au participat la războiul pentru întregirea țării.  Medalia este reprezentată printr-o cruce bizantină de fier, extremitățile acesteia fiind de formă romboidală, având în centru un medalion în formă de cerc, marginile acestora având o dungă în relief de culoarea bronzului. Pe avers, în medalion se află cifra regală încoronată, iar pe revers, anii războiului „1916-1918”. Panglica medaliei este din moar în dungi  de culoare albastră și verde. Pentru luptele de pe diferite fronturi s-au aplicat barete din metal negru cu inscripții bronzate: „ARDEAL, CERNA, JIU, CARPATI, OITUZ, BUCURESTI, TURTUCAIA, DOBROGEA, MARASTI, MARASESTI și TG. OCNA”.

Medalia s-a decernat și militarilor care au participat la campania din anul 1919 împotriva Ungariei bolșevice, dar avea pe revers anii „1916-1919”, tot în acest an s-a adăugat bareta „SIBERIA”,  iar în anul 1920 s-a mai adăugat o altă baretă „DUNAREA”, iar în 1927 s-a mai adăugat și bareta „ITALIA” pentru cei din Legiunea română din Italia. În anul 1939, printr-un decret regal urmașii ofițerilor posesori ai acestei medalii, ofițeri activi aveau dreptul să o poarte, dar cu bareta „TRADITIE”.

În scopul de a comemora frăția de arme dintre armatele aliate în primul război mondial, în anul 1921 a fost instituită medalia „Victoriei”, care avea aspectul aproape identic în toate țările Antantei, panglica fiind la fel, adică, din moar de culoarea a două curcubee unite la mijloc cu o dungă roșie.          Medalia este din bronz de formă ovală, ce are pe avers înfățișată o femeie înaripată, stând în picioare, și ținând în mâna dreaptă o spadă cu vârful în jos, iar în mâna stângă o ramură de palmier. Pe revers află o cunună de stejar străpunsă de o halebardă, iar în interior inscripția „MARELE RAZBOI PENTRU CIVILIZATIE”.

În anul 1929 s-au instituit ordinul și medalia „Ferdinand” care aveau ca scop perpetuarea amintirii regelui Ferdinand, întemeietorul unității naționale și a recompensa pe cei care prin activitatea lor civilă sau culturală au contribuit în mod deosebit la realizarea unirii tuturor românilor. Medalia este confecționată din bronz, având pe avers efigia regelui și legenda circulară: „FERDINAND I REGE AL ROMANILOR”, iar pe revers, cifrul încoronat al regelui și anii „1914-1927”. Panglica este de culoare albastru închis cu o dungă roșie la mijloc, pentru militari având aplicate două spade încrucișate din bronz.

În încheiere, prezentăm „Insigna Voluntarilor” înființată în anul 1940, confecționată din tombac, culoarea argintului oxidat, coroana regală aurită, iar cifrul regal „F.F.” din argint lustruit, forma ei fiind ovală și mărginită de o cunună din frunze de stejar. Stema țării din email în culorile heraldice, iar literele „V.R.” (Voluntarii României), garda spadelor încrucișate în culoarea aurului și sub aceasta, pe o eșarfă anii „1916-1919”. Această insignă a fost conferită tuturor voluntarilor din războiul pentru întregirea neamului, care au fost încadrați la unitățile și serviciile armatei, precum și acelora care s-au înrolat în Legiunile de voluntari români, organizate în țările aliate.

Prof. ONORIU STOICA,

Președintele Secției Craiova a Societății Numismatice Române