1 Decembrie: Ziua naţională a României

Ca zi naţională, dar şi ca sărbătoare publică, ziua de 1 Decembrie a fost adoptată, prin lege, la 31 iulie 1990, preluată apoi prin Constituţia României din 1991, neputându-se contesta în vreun fel simbolistica ei istorică. Ziua de 1 Decembrie 1918 este considerată de unii istorici „ziua astrală” a unirii românilor din Bucovina şi Transilvania cu patria mamă, împlinirea unui ideal naţional, prin făurirea României Mari. Se spune că o coincidenţă fericită a făcut ca exact în istorica zi de 1 Decembrie 1918, când la Alba Iulia se hotăra unirea Transilvaniei cu Regatul, Bucureştiul să trăiască un eveniment cu valoare de simbol pentru toţi românii: revenirea în capitala ţării a regelui Ferdinand, după ce în noiembrie 1916 fusese nevoit să se retragă la Iaşi. Istoricul Constantin C. Giurescu („Amintiri”), vol I, p.108, opinează că drumul suveranului ar fi fost un triumf. „Treceau ostaşii noştri purtând căşti franceze, treceau în pas de defilare şi lumea era fericită, nebună de bucurie: uralele şi aplauzele nu mai conteneau, li se zvârleau flori”. Că sentimentele bucuriei şi concordiei au fost repede înlocuite cu cele ale discordiei generate de stigmatizarea colaboraţioniştilor, care rămăseseseră în teritoriul ocupat, sporindu-şi averile prin delaţiune, nu mai surprinde deloc astăzi. Marii rechini care făcuseră afaceri grase în anii neutralităţii şi chiar ai războiului au ştiut cum să scape de sâcâielile justiţiei, încât „primenirea morală” s-a dovedit o vorbă în vânt. Trebuie reţinute însă câteva observaţii. Ca urmare a unirii Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei şi Banatului, în 1918, cu Regatul, România şi-a modificat statutul geopolitic, transformându-se dintr-o ţară mică într-una de mărime mijlocie, central-europeană. Viaţa politică a fost marcată de introducerea votului universal, ceea ce însemna o democratizare a societăţii, iar legislaţia românească s-a circumscris ansamblului de reforme înfăptuite în Europa acelei perioade. Când, în noiembrie 1919, au avut loc primele alegeri generale pe baza votului universal din istoria României, cetăţenii au ales un singur parlament. Istoricii consemnează dezvoltarea învăţământului liceal şi universitar, precum şi afirmarea unor personalităţi în domeniile ştiinţei şi culturii. Mai mult, într-o ţară eminamente agricolă, mulţi specialişti se vor situa pe alte poziţii, realmente emancipate, aducând în dezbateri raportul agricultură-industrie. Se resimt drept curente de idei liberalismul, ţărănismul, naţionalismul şi marxismul. Se va vorba curând de protecţionism, concretizat prin sintagma liberală „prin noi înşine”, ceea ce nu însemna altceva decât o valorificare adecvată a resurselor naţionale prin forţe proprii. Nu era vorba de o înlăturare a capitalului străin, ci de o colaborare cu acela, în condiţii mult mai avantajoase ca până atunci. În fine, starea de spirit a populaţiei din noile provincii a fost puternic influenţată de Marea Unire din 1918. Participarea cetăţenilor la făurirea acestui îndelungat vis şi, mai ales, adunările plebiscitare de la Alba Iulia, Cernăuţi şi Chişinău, a avut ca rezultat conştientizarea fără precedent a populaţiei din Basarabia, Transilvania şi Bucovina. Va urma legiferarea reformei agrare din 1921, una dintre cele mai cuprinzătoare din Europa, când circa 6,6 milioane hectare au fost expropiate. Convingerea că trebuia depăşit un anumit provincialism, pentru a păşi cu fermitate în sferele înalte ale culturii europene şi mondiale era împărtăşită de Liviu Rebreanu, care aprecia: „După desăvârşirea unirii neamului românesc trebuie să urmeze negreşit afirmarea noastră în faţa lumii ca factor cultural”. Aşa cum bine ştim, vecinul nostru de la nord-vest, Ungaria, nu s-a împăcat niciodată cu Tratatul de la Trianon, desfăşurând o propagandă revizionistă deşănţată, de atunci până în prezent, sub toate formele posibile, nu rareori în coliziune cu standardele europene. Fiind ziua noastră naţională, 1 Decembrie merită, dincolo de un zâmbet de circumstanţă şi o descreţire a frunţii, un omagiu oamenilor politici din acea vreme, care au făcut posibilă împlinirea unui ideal naţional.