Conducerea Consiliului Judeţean Dolj a întreprins, ieri, o vizită de lucru la High-Tech Industry Park Craiova pentru a verifica stadiul lucrărilor şi modul în care decurg amenajările la acest parc industrial. Suprafaţa pe care se întinde este de 24 de hectare, dar, în acest moment se derulează procedurile legale pentru a adăuga alte 6 hectare de teren. Conducerea parcului apreciază că, pe lângă cele 12 companii care au luat deja în concesiune teren deschis, mai plănuiesc şi alte firme să investească la High-Tech Industry Park Craiova, astfel că numărul locurilor de muncă va fi de peste 2000.
Cele 12 companii stabilite vor înfiinţa peste 800 de locuri de muncă şi vor investi peste 8,5 milioane de euro. Însă estimările merg, după intrarea în activitate şi a celorlalte companii, spre cifra de 2.000 – 2.300 de noi locuri de muncă. “Avem deja o experienţă cu primul parc industrial, unde aproape 1000 de noi locuri de muncă au fost create. Acel parc este deja plin, ultima investiţie fiind cea a firmei ETI de 36 milioane de euro. Şi pentru că deja am căpătat o experienţă, ne-am gândit să începem faza a II-a şi ne-am mutat aici. Şi ca de fiecare data, orice firmă înainte să se aşeze se interesează dacă are drum acces, dacă are utilităţile aduse la poarta parcului, apă, canalizare. Trebuie să-i aduci gaze, energie şi desigur că toate aceste lucrări sunt costisitoare. Am pus bani deoparte şi anul acesta, vom aloca şi anul viitor, pentru a putea finaliza acest proiect. Scopul final este de fapt crearea de noi locuri. Am înţeles că până în acest moment vorbim de aproximativ 900 de locuri de muncă”, a subliniat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.
Investiţii de aproximativ 9 milioane de euro
High-Tech Industry Park Craiova s-a înfiinţat în 2014, cu actionar majoritar Consiliul Judeţean Dolj şi a primit titlul de Parc Industrial în 2015. Apropierea de Aeroportul Internaţional Craiova face ca toate acţiunile întreprinse să depindă de avize date de Autoritatea Aeronautică, iar obţinerea acestora durează uneori foarte mult. Pentru o perioadă de trei ani, conducerea şi administrarea noii societăţi i-au fost încredinţate lui Marin Nicoli, managerul Parcului Industrial „Craiova 1“, iar de la 1 ianuarie 2017, administrator unic al High-Tech Industry Park a fost numit Dan Daşoveanu, fostul viceprimar al Craiovei. Planul investiţional al High Tech Industry Park Craiova, pentru următorii 2 ani, va acoperi valoarea de 19 milioane de lei. Finanţarea necesară va fi asigurată de acţionarul majoritar al parcului, Consiliul Judeţean Dolj, sau din fonduri europene. “În acest moment avem 12 rezidenţi, ei au încheiat 13 contracte, unul dintre ei având două contracte. Avem trei producători de confecţii, cel mai mare fiind Demimuma Comimpex SRL, care va face şi cea mai mare investiţie, investiţia fiind de 2 milioane de euro, ei au luat deja autorizaţia de construcţie de la Primăria municipiului Craiova, urmând să fie chemaţi la ADR SV Oltenia pentru a semna contractual pe fonduri europene. Vom avea şi firme de producţie marochinărie, de producţie becuri ecologice, două tipografii şi producător de ambalaje. Ei, prin contract, trebuiau să creeze 760 de locuri de muncă, însă una din firme va crea un număr dublu, adică, în loc de 70 de locuri de muncă, vor crea în jur de 160 de job-uri, deci ne ducem undeva către 862 de locuri, până la începutul lui 2018. Investiţiile celor 12 firme vor fi 8,8 milioane de euro, până la finele lui 2019. Investiţiile CJ Dolj vor atinge 5,9 milioane de euro. Noi intenţionăm să facem economii la această sumă, dar fără să fim în detrimentul calităţii”, a precizat Dan Daşoveanu, directorul High-Tech Industry Park.