Staţie de alimentare cu kerosen, o investiţie de peste 1,5 milioane de euro

0
2241

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, şi cei doi vicepreşedinţi, Oana Bică şi Cosmin Vasile, însoţiţi fiind de Mircea Dumitru, directorul Aeroportului Internaţional Craiova, au vizitat, ieri, depozitul de stocare şi alimentare a aeronavelor cu kerosene, o investiţie realizată de compania privată Eurogenetic, pe un teren concesionat de la Consiliul Judeţean Dolj. Depozitul funcţionează, la o scară mai mică, din anul 2011, iar în acest an s-a reuşit extinderea lui, proces care a devenit necesar în condiţiile creşterii accentuate a volumului de activitate la Aeroportul Internaţional Craiova, care a depăşit 335.000 de pasageri de la începutul anului până în prezent.

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a spus că în acest moment Aeroportul Internaţional Craiova nu mai are niciun fel de problem cu alimentarea cu kerosene a aeronavelor. “Acest depozit este un obiectiv pe care Aeroportul din Craiova şi l-a dorit de mult timp. L-am început foarte timid, cu mulţi ani în urmă şi făceam apel la diverse firme pe care le rugăm să vină pe Aeroport şi să aducă kerosene, pentru că nu ateriza niciun avion, dacă nu făceam dovada că îi facem şi alimentarea. Am trecut prin momente dificile şi suntem astăzi aici, la inaugurarea unei investiţii, firma cheltuind peste 1,5 milion de euro şi în acest moment putem să spunem că Aeroportul din Craiova nu mai are nicio problemă cu alimentarea aeronavelor cu kerosen, nu numai a acelora care acţionează în prezent, ci până vom ajunge undeva la 2 milioane de pasageri. Până atunci sunt pregătite. Aşa că, acesta este motivul pentru care ne aflăm astăzi (n.r. – ieri) aici, ca să-i felicităm şi să le urăm să le meargă bine”, a subliniat şeful administraţiei judeţene.

Cea mai modernă din ţară

Mircea Dumitru, directorul Aeroportului Internaţional Craiova, a precizat că această investiţie deserveşte doar Aeroportul din Craiova, o investiţie privată – Eurogenetic Aviation – de peste 1,5 milioane de euro, care are capacitatea de a alimenta cu peste 600 de tone de kerosen pe săptămână. “Deocamdată noi suntem undeva la 200 de tone de kerosene pe săptămână, dar sperăm să mai creştem. Eu apreciez faptul că Autoritatea Aeronautică Civilă s-a exprimat faţă de această staţie de alimentare că ar fi cea mai modernă din  România. Nu pot decât să le mulţumesc şi să-mi cer scuze pentru perioada în care alimentam doar 2 tone pe lună şi să sper ca în următorii câţiva ani să acoperim capacitatea de alimentare pe care o are această staţie”, a precizat directorul Aeroportului.

Proprietarul companiei Eurogenetic, Cosmin Creţan, a  menţionat că este foarte clar că acest Aeroport a devenit poarta principală de intrare şi de ieşire din regiunea Oltenia. “Am încercat să facem o investiţie care să corespundă standardelor actuale. Autoritatea Aeronautică ne-a declarant cea mai modern depozit de carburanţi de aviaţie din ţara noastră. Suntem pregătiţi pentru următorii 5,6 ani şi aşteptăm creşterea traficului de pasageri, până la cel puţin 2 milioane. S-a început cu acest pionierat, prin 2010, iar în 2016 Aeroportul a avut cea mai mare creştere procentuală, de 793% ca număr de pasageri şi pentru acest lucru trebuie să felicităm conducerea CJ Dolj şi a Aeroportului Internaţional Craiova”, a spus Cosmin Creţan.