Bayern Munchen: Carlo Ancelotti a mulţumit clubului

0
341

Demis din funcţia de antrenor al echipei Bayern Munchen, în urma înfrângerii din partida cu PSG (0-3), Carlo Ancelotti a publicat un mesaj pe o reţea de socializare în care mulţumeşte clubului german. „A fost o mare onoare pentru mine să fac parte din istoria lui Bayern. Mulţumesc clubului, jucătorilor şi suporterilor”. Secundul său, Willy Sagnol, fost jucător al lui Bayern, apoi selecţioner la U-20 al Franţei, antrenor la Bordeaux (2014-2016), va asigura interimatul pentru meciul de duminică cu Hertha Berlin. Carlo Ancelotti (58 de ani; 2016-2017) i-a succedat lui Pep Guardiola, a câştigat un titlu de campion al Germaniei, dar a părăsit prematur C1, ediţia trecută, în sferturile de finală, datorită eliminării de către Real Madrid (1-2, 2-4). După ce a trecut pe la AC Milan, Chelsea, PSG şi Real Madrid, Carlo Ancelotti este pentru prima dată demis din funcţie. Presa germană de ieri l-a criticat cu vehemenţă pentru cele petrecute pe „Parc des Princes” şi pentru debutul neconvingător al echipei în actuala ediţie a Bundesligii. Succesorul lui Carlo Ancelotti, demis joi, va fi desemnat în două săptămâni şi presa germană evocă două nume: Thomas Tuchel, fostul coach de la Dortmund, şi Julian Nagelsmann, “baby-coach-ul” (30 de ani) de la Hoffenheim, sub contract până la 30 iunie 2021.