Un nou Mecanism de redresare și reziliență

0
507

Elementul central al planului de redresare va fi un nou Mecanism de redresare și reziliență. Scopul mecanismului este acela de a sprijini investițiile și reformele care sunt esențiale pentru o redresare durabilă, de a îmbunătăți reziliența economică și socială a statelor membre și de a sprijini tranziția verde și tranziția digitală.

Mecanismul va fi disponibil pentru toate statele membre, dar sprijinul va fi concentrat în cele mai afectate părți ale Uniunii, unde nevoile în materie de reziliență sunt cele mai mari. Acest lucru va contribui la contracararea diferențelor din ce în ce mai mari dintre statele membre și la pregătirea economiilor noastre pentru viitor. Mecanismul de redresare și reziliență va fi clar integrat în semestrul european. Statele membre vor elabora planuri de redresare și de reziliență în cadrul programelor lor naționale de reformă.

Mecanismul vine cu un buget propus de 560 de miliarde de euro prin instrumentul „UE – noua generație” pentru a contribui la finanțarea planurilor de redresare și de reziliență ale statelor membre. Acesta va include un grant în valoare de până la 310 miliarde de euro și va putea acorda împrumuturi în valoare de până la 250 de miliarde de euro.