La cel de-al VII-lea Congres al partidului comunist cubanez, găzduit de Palatul Convenţiilor, la 19 aprilie a.c., Fidel Castro, cu o voce tremurândă, a presimţit: „Este poate ultima dată când mai vorbesc în această sală. Bineînţeles, voi sfârşi ca toţi ceilalţi. La toţi ne vine rândul”. Şi premoniţia s-a adeverit. Se spune, între atâtea şi atâtea anecdote, că una dintre marile ironii ale istoriei ar fi următoarea: în ziua asasinării preşedintelui american John Kennedy – 22 noiembrie 1963 –, agenţii CIA pregătiseră un stilou, cu o seringă hipodermică otrăvită, spre a fi utilizată contra lui Fidel Castro, considerat duşmanul SUA şi devenit „prioritate de top”, cum menţionează deţinătorul premiului Pulitzer, jurnalistul Tim Weiner, de la New York Times, în cartea sa „CIA – o istorie secretă”. Sam Halpern, noul şef adjunct al Biroului CIA pentru Cuba, un veteran OSS, a avertizat la vremea respectivă că nu deţinea informaţii suficiente despre insulă: „Nu ştim ce se petrece, nu ştim cine ce face cui; cine pe cine urăşte şi cine pe cine iubeşte”. Dar fraţii Kennedy nu voiau să audă lucrurile astea. Îşi doreau un sabotaj rapid şi fără prea multă vâlvă răsturnarea lui Fidel Castro. Aşa se creditase. Cu toate acestea, un emisar al lui John Kennedy îl întâlneşte pe numărul unu cubanez pentru a găsi o modalitate de ameliorare a relaţiilor dintre o mare putere şi micul său vecin. Povestea este dezvăluită în 1975 de o comisie a Senatului american (Comisia Church) care analizează acţiunile CIA, din momentul preluării puterii de către Fidel Castro până în 1965. Tot felul de proiecte rocamboleşti – nu le mai enumerăm –, unele abandonate, altele eşuate, sunt concepute şi în 1975 Fidel Castro a remis senatorul George McGovern o listă cu 24 de tentative de asasinat împotriva sa, acuzând CIA. Într-un documentar din 2006, anticastriştii recenzau până la 638 de proiecte de atentat. Un documentar produs de canalul britanic „Channel 4”, în 2006, descria infrastructura tentativelor. În cartea sa, „Timpul care rămâne” (Ed. Gallimar,1984) scriitorul francez Jean Daniel povesteşte întâlnirea sa cu Fidel Castro, mai întâi la Havana, după ce, anterior, discutase cu J. F. Kennedy. La 22 noiembrie 1963, ora locala 13:30, în timpul dejunului de la Varadero, de data aceasta, unde în weekend venea Fidel Castro, un telefon de la preşedintele Republicii, Osvaldo Dorticos Torrado, l-a înştiinţat de atentatul de la Dallas: „Como? Un atentado? Herrido? Muy gravemente?”. O emisiune în limba engleză a NBC din Miami, captată, l-a convins pe Fidel Castro că era vorba de un asasinat. Preşedintele Kennedy era mort. Fidel Castro i-a spus lui Jean Daniel, care venise cu un mesaj: „Iată, este sfârşitul misiunii dumneavoastră de pace. Totul se va schimba, Kennedy era un duşman cu care se putea discuta. Este o afacere gravă, foarte gravă”. După dezvăluirile Comisiei Church, care a condamnat practicile dezvăluite, pentru exterminarea lui Fidel Castro, anticastriştii nu au abandonat speranţa lor de a-l ucide pe principalul duşman. În van. Întrebat de ziarişti, în avion, după un discurs în faţa ONU, în 1979, dacă poartă o vestă anti-glonţ, Fidel Castro s-a deschis la cămaşă şi a spus: „Am o vestă morală”. Lyndon Johnson, care i-a urmat lui J. F. Kennedy, spre sfârşitul mandatului său de preşedinte a spus: „Kennedy încerca să ajungă la Castro, dar Castro a ajuns la el primul”. Era un alibi? Fidel Castro – un tribun emblematic, poate ultimul revoluţionar, Lider Maximo – s-a stins din viaţă, vineri, 25 noiembrie, după ce a dejucat toate încercările duşmanilor, care nu s-au sfiit de la cele mai năstruşnice scheme. Avea 90 de ani, din care 47 de ani se aflase la putere, fiind considerat un revoluţionar, un dictator, un prieten al lui Garcia Marques şi al atâtor altor scriitori sud-americani. Se spune că la 1 ianuarie 1999 în Piaţa Ces Pedes din Santiago a pronunţat unul dintre cele mai lungi 100 de discursuri, care au marcat secolul XX.
