După bătălie mulţi viteji se-arată

1
51

Social-democraţii au pierdut neverosimil alegerile prezidenţiale prin candidatul lor, Victor Ponta, şi nu prea cad de acord asupra a ceea ce ar trebui să facă. Să descentralizeze înfrângerea, pe judeţe, să i-o atribuie în exclusivitate doar candidatului perdant, să se sfâşie pătimaş între ei, pe tabere şi grupuleţe, sau să plaseze unei forţe divine succesul lui Klaus Iohannis. Congres, la primăvară. Sub semnul acesta a debutat şedinţa Comitetului Executiv al PSD de ieri, care urma să stabilească şi data unui congres extraordinar al partidului. Deşi înfrângerea e orfană, de data aceasta se caută „ţapi ispăşitori”. Şi cel mai la îndemână e însuşi Victor Ponta şi staff-ul său de campanie. Argumentul? Social-democraţii au obţinut cel mai mare număr de voturi în turul II, prin raportare la scrutinurile similare din 2004, cu Adrian Năstase candidat, şi 2009, cu Mircea Geoană în aceeaşi postură. Adică partidul, prin structurile sale din teritoriu, şi-a făcut datoria cu prisosinţă. O astfel de abordare rămâne însă confuză, dacă se are în vedere că în judeţe considerate fiefuri social-democrate (Constanţa, Iaşi, Vâlcea şi chiar Prahova) Victor Ponta a fost devansat de Klaus Iohannis, iar în Ardeal, ceea ce s-a întâmplat şi în Capitală, n-a fost altfel. 5,2 milioane voturi – una peste alta – distribuite inegal. Unele date sociologice oferite de IRES, institutul coordonat de pesedistul Vasile Dâncu, generează o altă nedumerire: doar 18% dintre cei care l-au preferat pe Victor Ponta au între 18 şi 34 de ani, în timp ce pentru Klaus Iohannis ponderea acestei categorii de vârstă a fost de 38%. Apoi, Victor Ponta, deşi mai tânăr cu 15 ani decât contracandidatul său, a primit 26% din voturi de la segmentul de populaţie cu vârsta cuprinsă între 35-49 de ani, în timp ce la Klaus Iohannis aportul acestei categorii de vârstă a fost de 32%. Ori, tocmai respingerea de către tineri, unii aflaţi pentru prima dată la urne, lipsa de empatie cu propria generaţie, a celui mai tânăr candidat, cotat cu şanse reale la prezidenţiale, începând cu 1990, a uimit. Şi asta în condiţiile în care tinereţea a fost argumentul forte şi criteriul suveran de promovare a cadrelor în partid, în desconsiderarea unei posibile discriminări pe criterii de vârstă. Preşedintele „care uneşte” n-a prea fost credibil în mesajele sale mecanice, deloc fragede, uneori ipocrite, oricum insuficient de însufleţitoare, de percutante. Oricâte explicaţii s-ar putea găsi în cazul acestui eşec de proporţii, nici o scuză nu va putea îmblânzi ceea ce atestă măsurătorile IRES. Sigur, după război mulţi viteji se-arată, se poate acredita ideea că s-a supralicitat antibăsismul, de acum organic, deşi nu mai eram în 2012, iar ideea re-confecţionării USL n-a avut mare priză. Dimpotrivă. Dar partida s-a pierdut eminamente pe teritoriul comunicării, practicată de vectorii de imagine, prin apariţii TV, comunicate şi declaraţii de presă, postări pe Facebook, etc, agasanţi prin trufie, aroganţă şi autosuficienţă. O altă observaţie. Victor Ponta urma aşadar să se circumscrie convingător prin fiecare gest de-al său devizei „Preşedintele care uneşte”, anunţând nu doar că va fi mai bun decât Traian Băsescu, dar că de fapt nu are umori şi sensibilităţi private. Că are doar capacitatea de a întruchipa principii şi nu afecte pasagere. Indiferent de magnitudinea acestora. În fine, deşi alegerile s-au pierdut şi pe cuprinsul ţării, ceea ce nu s-a întâmplat şi în 2009, nu se poate oculta taifunul generat de diaspora, prin votul precumpănitor pro-Iohannis. De la circa 400.000 utilizatori Facebook în 2009 acum numărul acestora a ajuns undeva la 7 milioane, ceea ce – aici este de făcut un comentariu avizat – a permis inducerea unei adversităţi anti-Ponta de neimaginat, după modelul Pieţei Tahrir din Cairo şi a parcului Gezi din Istanbul. O stare de nervozitate, prin contagiune, s-a transformat într-o indignare, capabilă de o reacţie emoţională fără precedent. Datorită acestui mecanism de campanie, activat premergător turului II, Klaus Iohannis a obţinut 6,2 milioane voturi, după ce în primul tur fusese votat de doar 2,8 milioane de români. Deşi pe o singură viziune politică, precumpănitor de centru-dreapta, s-au ciocnit cu violenţă două tabere. A excelat în mişcări neinteligente tabăra lui Victor Ponta. O întrebare ar merita totuşi un răspuns mai clar: care au fost vizionarii armăturii de idei pe care s-a rezemat campania electorală a acestuia? Dincolo de gâlceavă, altminteri firească, social-democraţii au nevoie de lumină în această buză a iernii, foarte gri. Cu cer doar plumburiu.

1 COMENTARIU

  1. Ma incapatanez sa scriu(cateva randuri)despre niste personaje de opereta de 2 bani. Sper ca aceasta postare sa fie mai norocoasa decat cea de acum cateva zile si sa si apara. Sunt convins ca nu am folosit expresii grele atunci, doar am pus punctul pe i-ul superficialitatii si al intereselor de grup(de fapt, chiar de haita). Acestea unesc conducerea PSD, restul sunt lozinci pentru multime. Repet doar comparatia intre INTELECTUALUL Jacques Attali, din umbra lui Mitterrand si “baronul de Teleorman” Liviu Dragnea ne arata ca va mai curge multa apa pe Calmatui pana sa aiba sens vreo comparatie intre stanga franceza (oricum, de acum circa 30 ani, acum este in subsolul vietii politice franceze) si asa-zisa stanga damboviteana! Nu, domnule Cantar, PSD nu a pierdut neverosimil, a pierdut MERITAT, cu un candidat mediocru, cel mai slab din acest mileniu, tanar doar la suprafata, in rest deja versat in tehnici si mesaje “demne” de anii ’50, plin de sine si respins NET de tinerii si oamenii activi, cu un orizont deschis spre viitor si spre Europa. Sper ca ati inteles chiar si Dvs. acest lucru, dincolo de nostalgiile tineretii.

Comments are closed.