Politica: de la tv la fb

0
55

S-a spus – şi e deja o convingere unanimă – că victoria din cel de-al doilea tur al scrutinului prezidenţial din 16 noiembrie s-a datorat, într-o măsură decisivă, reţelelor de socializare şi, mai precis, facebook-ului. Nu reiau aici şi acum noianul de argumente, puncte de vedere cu suporturi de date şi cu multe consideraţii analitice ce continuă să alimenteze întregul sistem mediatic autohton. Vreau doar să semnalez că întâmplarea, în semnificaţiile ei mai adânci, a depăşit limita unui simplu eveniment, desemnând un fenomen cu profunde şi decisive implicaţii în chiar modul în care e gândită şi exercitată politica. Şi nu doar la noi, ci şi în alte părţi ale planetei.

Am relatat, în mai multe ocazii, despre o situaţie similară petrecută în Italia cu doi în urmă şi care ar putea reprezenta un punct de plecare în reperarea posibilelor, dar poate că şi urgente, soluţii de resetare a politicului. E vorba de o formaţiune politică italiană, S5S, Cinque Stelle, care s-a clasat, la alegerile generale din Italia cu mai puţin de un procent sub Partidul Democratic, al stângii, ce avea să-l dea şi pe premierul post-criză guvernamentală în urma demisiei echipei tehnocratului Mario Monti. A fost, atunci, un şoc pentru toată lumea, similar cu cel pe care l-a avut scrutinul din 16 noiembrie la noi.

Faptul că formaţiunea „Cinci stele” n-a preluat puterea s-a datorat tocmai celor câtorva zecimi procentuale lipsă şi, mai ales, prevederile legii electorale, la fel de proaste şi de contestate în Italia ca şi la noi, fiindcă premiul de majoritate a oferit democraţilor să-şi consolideze numărul aleşilor săi în Camera Deputaţilor cu o cifră enormă. Însă nu legea electorală – acum într-o dezbatere aproape dramatică a aleşilor – a fost sursa şocului, ci faptul că formaţiunea condusă de comicul genovez Beppe Grillo n-a avut, în campanie ori înaintea ei, nici un sprijin de la influentele reţele de televiziune şi nici măcar fonduri, de partid ori private. În lipsa acestora, dar cu un discurs anti-sistem, anti-politică, formaţiunea a făcut din twitter – nu din facebook – un instrument de mobilizare ce-a depăşit aşteptările tuturor, dând peste cap prognoze, sondaje, analize ce constituiseră până atunci veritabile chei de orientare în mediul social şi politic.

E inutil să insist asupra similitudinilor, dar revelator rămâne contextul social şi politic foarte asemănător cu cel românesc de-acum zece-cincisprezece zile, pornind de la starea de sărăcie, de la austeritatea impusă la nivel european resimţită de o parte a populaţiei ca o sfidare a orgoliului lor naţional, şi mergând până la senzaţia de neputinţă cronică a partidelor „tradiţionale” de a oferi, nu doar soluţii efective în locul speranţei susţinute doar retoric.

Prin urmare, votul masiv pentru această formaţiune atipică a fost unul anti-sistem, în favoarea unei altfel de politică, mai aproape de oameni, aşadar mai „populară” (nu cu numele,asumat precum de dreapta europeană considerată şi cea mai vinovată de criză), dar tranşată făţiş, în act şi în vorbă, spre zona extremismului. S-au purtat discuţii cu francezii „frontişti”, cu englezii lui  „ukipişti”, ba chiar şi cu tziprasi greci, în vederea alcătuirii unei forţe capabile să demoleze Europa Unită, chiar din interiorul Parlamentului acesteia.

Instructive sunt şi alte manifestări, atitudini etc. ale grillilor, cum mai sunt numiţi, mai toate generatoare de emoţie mobilizatoare, cum s-a dovedit la acel scrutin şi, în parte, şi la cel european din mai trecut: în primul rând, sfidarea întregii categorii de jurnalişti şi, îndeosebi, a televiziunilor, toate în bloc şi fiecare în parte. Mai mult, formaţiunea e condusă cu mână fermă de către Grillo aproape exclusiv prin reţeaua „twitter”; nu-mi amintesc să fi avut loc mai mult de patru reuniuni la… vârf („vârful” fiind, fireşte, Grillo însuşi şi atât!), mai precis cu parlamentarii şi, uneori, cu câteva zeci de primari, consilieri şi activişti de pe teren.

„Mişcarea”, fiindcă, da, mişcare se numeşte formaţiunea, uzează aproape exclusiv reţeeaua witter, mai la îndemână unor utilizatori fără pretenţii, prin limita de semne ce elimină din start tentaţia discursivă, iar aceasta a creat o breşă imensă în sistemul comunicaţional clasic, astfel încât au existat destui analişti şi jurnalişti, unii dintre ei de notorietate, ce-au salutat şi s-au înrolat în această formă de politică, decretând detronarea televiziunii din postura de mediu mobilizator, sustrăgându-i, s-a spus, chiar instrumentul ei cel mai acreditat, adică funcţia manipulatoare.

Cum vor evolua lucrurile, nimeni nu-şi asumă un pronostic. Mai ales că, în Italia, „mişcarea celor cinci stele” a început să scadă odată cu potolirea stării emoţionale, şi nu în sondaje tv., ci în realitatea de la vot.

Duminică, în două din cele douăzeci de regiuni italiene în care au avut loc alegeri pentru guvernatori, adică preşedinţii consiliilor, grillini abia au depăşit 13 la sută, în Emilia-Romagna, şi s-au situat sub 5 la sută în Calabria.