Dezbatere pe o idee: cultivă sistemul şcolar plăcerea de a citi?

Mircea Vasilescu, redactorul-şef de la „Dilema veche”, conferenţiar la catedra de Istoria literaturii române a facultăţii de litere, din cadrul Universităţii Bucureşti, scrie pentru adevărul.ro o tabletă inspirată: „Mai facem literatură în şcoală?”. O face din postura de dascăl universitar, trecut şi prin forme premergătoare de învăţământ şcolar, cu tact, îndoielile de rigoare şi mărturisită cumpănire a lucrurilor. „Oare de ce nu mai citesc tinerii de astăzi?”. Se întreabă autorul, care nu rămâne baricadat în interogaţia menţionată, adăugând că „pe plan mondial, generaţia tânără de astăzi – conform unor studii serioase – citeşte mai mult decât cele de dinainte, inclusiv datorită faptului că internetul şi tehnologia modernă au sporit accesul la lectură. Şi la noi lucrurile stau cam la fel, dacă ne referim strict la cantiatea de texte citite, de orice fel ar fi ele. Adevărata problemă este că tinerii, s-ar părea, citesc mai puţină literatură. Sau altfel de literatură decât cea în care s-au format generaţiile mai vechi”. Mircea Vasilescu nu dă verdicte în observaţia rece şi analitică făcută. Opinează doar că una din explicaţii, după părerea sa, este aceea că sistemul şcolar nu mai cultivă plăcerea de a citi, ci mai degrabă o strică. Nu se hazardează, şi, în marja de circumstanţă, crede că „în şcoala noastră literatura se predă în ansamblu cam sec şi frigid”. Inclusiv elevi dintre cei buni, după ce termină şcoală spun că nu mai vor să audă de „română” şi în special de materia obligatorie pentru Bac. Cu alte cuvinte, pe cale de saturaţie, se ajunge la ceea ce n-ar fi de dorit: cititul nu e o plăcere şi o bucurie, ci o corvoadă, o obligaţie şcolară plicticoasă de care trebuie să scapi ca să uiţi cât mai repede. Cum spuneam, Mircea Vasilescu n-are un răspuns categoric, face doar o constatare. Nu se află în situaţia lui George Călinescu, care într-o memorabilă „cronică a mizantropului”, scria „Tot mai citeşti, maică?”, amara interogaţie a bătrânei gazde, uimită de „viciul nepedepsit al chiriaşului său”, care a dat răspunsul peste ani. „Citesc, mereu citesc”, o lecţie necesară şi benefică. Alex Ştefănescu într-o încercare a sa de a trezi interesul tinerilor pentru lectură, spunea cam aşa în cartea sa „Mesaj către tineri” (Ed. Curtea Veche – 2014) „Dacă ieşim pe stradă şi ne uităm la necunoscuţii care trec pe lângă noi, eu pot să spun care dintre ei citesc şi care nu. Elevii mi-au cerut să fac demonstraţia asta cu ei, nu cu trecătorii de pe stradă. Am fost de acord. Cei diagnosticaţi astfel s-au arătat uimiţi, exprimându-şi îngrijorarea: de unde ştiţi? Se cunoaşte?”. Cultura nu reprezintă o colecţie de cunoştiinţe de care facem paradă, cu presupusa noastră superioritate intelectuală. Există şi tineri, şi nu puţini, care citesc asiduu. A vorbi de declinul lecturii înseamnă a neglija un straniu fenomen complementar: inflaţia titlurilor. Unii abandonează lectura mai degrabă datorită saţietăţii, decât subţierii apetitului. De reţinut este un lucru: prin lectură ne formăm ca oameni, ne umanizăm, chemaţi fiind la ceva mai înalt decât existenţa cotidiană. Salutar demersul lui Mircea Vasilescu.