Moţiune PNL împotriva lui Gabriel Oprea, depusă la Senat

0
376

Atitudinea opacă, sfidătoare a generat o criză de imagine în care a fost împins Ministerul de Interne

PNL a depus, ieri, la Senat, moţiunea simplă împotriva ministrului de Interne, Gabriel Oprea, textul cu titlul “Gabriel Oprea, demis pentru sfidare, aroganţă, abuz şi dispreţ în desfăşurarea funcţiei publice” fiind semnat de 49 de senatori liberali şi neafiliaţi. “Tăcerea prelungită, urmată de declaraţii publice generate doar la presiunea străzii (…) a fundamentat ideea că ministrul Gabriel Oprea are ceva de ascuns şi că suspiciunile opiniei publice legate de muşamalizarea cazului au o bază reală”, susţin liberalii în textul moţiunii simple care poartă titlul “Gabriel Oprea, demis pentru sfidare, aroganţă, abuz şi dispreţ în exercitarea funcţiei publice”. Potrivit textului citat, OUG 195/2002 prevede că dreptul la coloană oficială îl au doar preşedintele, premierul şi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, miniştrii având acest drept doar în situaţii de urgenţă.

Liberalii mai spun că “atitudinea opacă, sfidătoare şi surdă la apelurile succesive la transparenţă a generat o criză de imagine în care a fost împins ministerul de Interne şi a devoalat un mod găunos în care ministrul Oprea a înţeles să îşi exercite funcţia publică”. PNL îi transmite lui Gabriel Oprea că Ministerul de Interne “nu este o moşie” pe care să îşi exerseze “apucăturile de stăpân”, afirmând că poliţiştii au alte atribuţii, conform prevederilor legale, decât acelea de a-l servi pe Gabriel Oprea, “în scop personal, prin traficul din Bucureşti”. Liberalii îi cer lui Gabriel Oprea să lămurească aspectele care au trezit semne de întrebare în rândul opiniei publice, cu privire la contextul în care s-a petrecut accidentul rutier în care poliţistul Bogdan Gigină şi-a pierdut viaţa.

“Era necesară însoţirea coloanei oficiale de către Brigada Rutieră şi poliţist pe motocicletă? Era justificată urgenţa deplasării ministrului Gabriel Oprea cu aceste facilităţi, conform cadrului legal în vigoare?  (…) S-a oprit (Gabriel Oprea-n.r) la locul accidentului sau nu? A fost Bogdan Gigină presat să ruleze, pe motocicletă, mult prea repede, date fiind condiţiile meteo improprii?”, sunt întrebările pe care PNL le reia în textul moţiunii.

PNL îl ironizează pe Oprea, în textul moţiunii,  afirmând că a demonstrat “cu brio” că  respectă deviza enunţată, nu demult, “Nu lăsăm pe nimeni în urmă!”. “Am constatat că ne-aţi acuzat de politizarea acestei tragedii. Demersul nostru este acela de a cere transparenţă şi de a preveni muşamalizarea. Este de-a dreptul ruşinos ca din situaţia dumneavoastră să faceţi o astfel de acuzaţie politică. Trebuie să înţelegeţi şi dumneavoastră că România nu mai poate fi ţara în care vinovatul este cel care a decedat”, au mai spus liberalii în moţiunea depusă. Potrivit liberalilor, “calea demnităţii, onoarei, onestităţii şi decenţei politice” ar fi fost prezentarea demisiei, care “ar fi putut însemna un interimat de 45 de zile, asigurat de un alt membru al Guvernului, cu posibilitate de prelungire”, lucru care ar fi oferit o garanţie minimală că nu se încearcă o muşamalizarea a cazului.

Potrivit PNL, deşi  adoptarea acestei moţiuni simple nu are consecinţe juridice directe, aceasta “este un mesaj politic fundamental care nu poate fi ignorat de actualul Guvern”. Potrivit vicepreşedintelui social-democrat al Senatului, Ioan Chelaru, data la care va fi dezbătută moţiunea simplă depusă de liberali şi supusă votului senatorilor se va stabili de către preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.