Iohannis a avut o întâlnire cu premierul. Ponta: Dialog, respect reciproc şi colaborare Guvern-Preşedinţie

0
368

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, ieri după-amiază, la Palatul Cotroceni, o întâlnire de aproximativ 30 de minute cu premierul Victor Ponta, la invitaţia şefului statului. “Întâlnirea cu preşedintele Iohannis, deschidere totală pentru dialog, respect reciproc şi colaborare Guvern-Preşedinţie pentru bunul mers al României”, a scris Ponta pe contul său de Twitter, la finalul întâlnirii cu preşedintele. În conferinţa de presă pe care a susţinut-o luni seară, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că, după revenirea de la reuniunea de la Bruxelles privind criza refugiaţilor, a vorbit la telefon cu Victor Ponta, pe care l-a invitat la o discuţie marţi, premierul confirmând pentru Mediafax participarea. “Da, am vorbit la telefon şi l-am invitat pentru mâine (astăzi – n.r.) la o discuţie”, a precizat Klaus Iohannis, întrebat dacă a discutat cu acesta după ce s-a întors de la reuniunea de la Bruxelles.

De altfel, criza refugiaţilor şi reuniunea de la Bruxelles a fost un motiv de polemică între preşedinte şi premier. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că premierul Victor Ponta este foarte belicos în ultima vreme şi crede că prin ieşirile pe care le are, cum ar fi cea referitoare la reuniunea de la Bruxelles, oamenii uită că este judecat penal pentru evaziune şi fals în înscrisuri. Întrebat cum comentează declaraţiile premierului potrivit cărora preşedintele nu face nimic şi tace la Bruxelles ca “surda în horă”, Iohannis a replicat că el îşi face treaba şi că şeful Executivului îşi imaginează că printr-o astfel de atitudine “belicoasă” reuşeşte să facă opinia publică să uite că este trimis în judecată pentru fals în înscrisuri, complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani.

“Eu îmi fac treaba, dar în ceea ce priveşte afirmaţiile făcute de primul ministru, domnul Ponta este foarte belicos în ultima vreme. Impresia mea este că prin această atitudine crede că oamenii uită că este judecat penal pentru evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani”, a declarat preşedintele Iohannis.

Reacţia sa vine după ce Victor Ponta i-a transmis tot luni că cineva trebuie să facă publică poziţia României, în condiţiile în care ”preşedintele nu face nimic” şi tace la Bruxelles ca „surda în horă”. “Vreau să lămuresc populaţia României şi pe cetăţeanul Klaus care e situaţia cu refugiaţii. Există, în acest moment, o tendinţă pe plan european începută întâi de Ungaria, dar care poate continua şi în cazul Sloveniei, Croaţiei, Austriei, Germaniei de a-şi închide graniţele şi, atunci, datoria mea faţă de cetăţenii României, că de-asta sunt prim-ministru, am o datorie faţă de cetăţeni, am mers să discut cu principalii noştri parteneri, pe plan regional, şi anume Bulgaria şi Serbia, ca să avem o acţiune şi o coordonare pe ceea ce este totuşi cea mai mare provocare în acest moment”, a spus Ponta, la sediul PSD, înainte de şedinţa BPN.

Disputa a luat naştere după ce Victor Ponta a participat sâmbătă, la Sofia, la o întrevedere cu omologii bulgar şi sârb, unde au vorbit despre posibilitatea închiderii graniţelor în faţa valului de imigranţi. Duminică, înainte de a pleca la reuniunea de la Bruxelles pe tema refugiaţilor, Klaus Iohannis a declarat că premierul nu l-a consultat, nu a avut mandat să angajeze România şi s-a “plimbat până la Sofia”.