Când “Înainte” era… perestroikist!

0
40

Cu siguranţă pe nimeni nu mai intereserază ce s-a petrecut acum 26 de ani la Craiova, ziua de 28 octombrie 1989 “picând” într-o sâmbătă cu cer trist, plumburiu, să nu-l mai evocăm pe Bacovia, doar cerul asemănându-se zilelor acestea. În rest, doar amintiri. Chiar dacă ziariştii rămân istoricii clipei, că aşa li s-a spus, faptul la care am să mă refer nu avea cum să fie consemnat în presa vremii, din motive subînţelese. El se găseşte însă îndosariat în Arhivele Naţionale – Serviciul judeţean Dolj şi poate vreodată va interesa istoricii dornici de adevăr. Sfârşitul lui octombrie 1989, când Polonia şi Ungaria schimbau macazul istoriei, iar “zidul Berlinului” mai avea de trăit câteva zile, genera maximă îngrijorare la Bucureşti, unde “Ei”, Nicolae şi Elena Ceuşescu, nu înţelegeau nimic din ceea ce se petrecea în jurul nostru, considerând socialismul “de piatră” în care se trăia capabil să reziste furtunii. Suspiciunea lor atinsese cote neverosimile, alimentate şi de informaţiile îngrijorătoare care le parveneau. De peste tot. Dar nu numai ei o luaseră razna.

Ei bine, într-un asemenea context, în ziarul local “Înainte, apare la prima pagină “Cuvântul tovarăşului Ion Traian Ştefănescu la încheierea lucrărilor Plenarei lărgite a Comitetului Central al Partidului Comunist Român“. Scandalul a fost de imense proporţii. Deşi pentru omul de rând nimic nu mai avea importanţă. La “încheierea lucrărilor” nu putea vorbi decât… Nicolae Ceauşescu, iar ceea ce se petrecuse nu putea însemna altceva decât că, de fapt, se “confirma” planul de rezervă pregătit, în umbră, cu Nicu Ceauşescu succesor, despre care va relata mai târziu Ştefan Andrei, în memoriile sale.

Ceauşescu avea o oroare, dintotdeauna, faţă de cei care ar putea să-i succeadă. Pagina întâi din presa vremii era numai pentru el şi Elena Ceauşescu. Ştefan Andrei povesteşte într-un dialog-maraton cu Lavinia Betea („I se spunea Machiavelli”, Ed. „Adevărul”, 2011) că Virgil Trofin, ales membru în Prezidiul Permanent, după o vizită în judeţele Dolj şi Olt, a apărut în presă sub titlul “Vizita de lucru“. Nicolae Ceauşescu a văzut în el un bonapartist, care vrea să-i ia locul. A fost scos în doi timpi şi trei mişcări din conducerea partidului. Şi nu după multă vreme a ajuns director de IAS, unde s-a şi prăpădit din cauza băuturii. Cadru universitar la Facultatea de Drept din Bucureşti, fost şef de promoţie, ceea ce nici Vladimir Tismăneanu n-a omis vreodată să precizeze, Ion Traian Ştefănescu, liderul comuniştilor doljeni, era poate unul din puţinii intelectuali veritabili, extraşi de partid, pentru înalte demnităţi. E o întreagă poveste şi cu aducerea lui de la Zalău la Craiova. Nu era “bine văzut” la centru, iar apropierea de Nicu Ceuşescu, aflat în judeţul “de peste Carpaţi“, deşi monitorizată atent, rămânea interpretabilă. Într-o “şedinţă extraordinară” de secretariat judeţean Dolj, ţinută la 28 octombrie 1989, Ion Traian Ştefănescu va solicita expres, avertizat fiind, “propunerile de sancţionare a celor vinovaţi de publicarea documentelor Plenarei CC al PCR“, în ziarul local. Al lor. Ceea ce s-a şi întâmplat câteva zile mai târziu, când redactor-şef al publicaţiei devenea fostul succesor al lui Mihai Pacepa, de la DIE, fiindcă nimeni altcineva nu mai prezenta încredere. Ne aflam după Congresul al XIV-lea al PCR, 20-24 noiembrie, când Le Soir titra “Ciao Sescu”. Raderea a mers până la limita maximă, şi anul acesta, într-o discuţie lejeră, ITS-ul, profesorul universitar de Dreptul muncii, cu multe lucrări recunoscute, prin valoarea lor, mi-a destăinuit un detaliu: «“Ea” mi-a ordonat într-o şedinţă de CPEx, (…) să te dau afară“».  Acuzaţia de perestroikism era gravă, mai ales la Bucureşti. Lecturând amintirile lui Mihail Gorbaciov “Viaţa mea, înainte şi după perestroika“, carte prefaţată de istoricul Adrian Cioroianu (Ed. „Litera”, 2013), am aflat că “perestroika a apărut ca o alternativă la două extreme istorice: capitalismul egoist al proprietăţii private pe deoparte şi totalitarismul stalinist, pe de altă parte”. Că nici Mihai Gorbaciov n-a înţeles bine unde poate duce perestroika s-a văzut ulterior. Alţii au înţeles-o, grabnic, pe propria piele, deşi putea fi mult mai rău. Peste numai şapte ani, doi somnambuli colţoşi de la Consiliul Judeţean Dolj, sub semnătură, susţineau că mai exista şi un alt ziar local, pe vremea în care nu simţiseră plita încinsă sub tălpi, aidoma lui “Martin”, dintr-o tabletă monumentală. Sătul până la saturaţie de liturghii, cu greaţă la retorica pan-revoluţionară, n-aş vrea să creadă cineva “ce viteji eram odată”. Fiindcă vorba nepieritoare a lui Marin Preda, atribuită lui Moromete, “eram deştepţi, dar ne omora prostia”, fenomen care nu ocoleşte pe nimeni, sintetizat concis, în cruzimea sa dialectică.