Vladimir Putin şi Recep Tayyip Erdogan se întâlnesc, astăzi, la Ankara

0
418

Preşedintele rus Vladimir Putin efectueză astăzi o vizită oficială în Turcia, unde urmează să discute cu Recep Tayyip Erdogan despre ultimele evoluţii din Siria şi Irak, dar şi despre decizia Ankarei de a cumpăra sistemul rusesc de apărare antiaeriană S-400. Vizita lui Vladimir Putin în Turcia vine pe fondul îmbunătăţirii relaţiilor bilaterale ruso-turce. Relaţiile dintre cele două state se degradaseră după ce aviaţia turcă a doborât, în 2015, un avion militar rusesc ce a intrat în spaţiul aerian al Turciei. În plus, Rusia şi Turcia au susţinut tabere diferite în conflictul din Siria. În prezent, Rusia, Turcia şi Iranul lucrează la crearea unor noi zone de securitate în Siria, care ar trebui să contribuie la reducerea luptelor. Cu toate acestea, încă există anumite motive de dispută între Moscova şi Ankara. Turcia s-a opus cu fermitate referendumului pentru independenţă al kurzilor din Irak, în timp ce niciun oficial rus nu s-a declarat împotriva secesiunii kurzilor. Mai multe state NATO au criticat apropierea Ankarei de Rusia, mai ales în urma anunţului cu privire la achiziţionarea sistemului S-400, ce este proiectat să distrugă avioane, rachete de croazieră şi rachete balistice, inclusiv rachete cu rază medie de acţiune.