Alegerea ca primar a lui Iulică Băloi, din partea liberalilor doljeni, în urmă cu un an şi ceva, a părut multora, în analizele făcute, o frumoasă surpriză. Fostul voleibalist de calitate al Craiovei, fiu al comunei Seaca de Câmp, şi-a lăsat prietenii prinşi cu rosturile lor, găsind de cuviinţă să pună umărul, la urnirea din loc a unor lucruri, la el acasă, unde nu se mai întâmpla nimic, de mai multă vreme. Şi i-a convins pe „ai lui”. Jovial, plăcut în orice discuţie, ambiţios, Iulică Băloi spune că, deşi ascunsă, comună fiind aşezată asimetric faţă de DN 55A – Negoi-Rast-Ghidici-Piscu Vechi-Poiana Mare ş.a.m.d. – va deveni cât de curând mult mai interesantă, graţie proiectelor pe care le are. Nu a aruncat vorbe „aşa şi aşa”, adică nepotrivite, cum se mai întâmplă, despre predecesorul său, „Fane” Rogojină, zicând că n-are timp de discuţii ieftine. Aşezarea părea obosită, cu lume împuţinată, ceea ce îl îngrijorează, mărturisit. Şi a purces la treabă. Sediul primăriei vrea să-l eficientizeze energetic, adică să scoată igrasia din subsolul clădirii. Cu fonduri din partea Grupului de Acţiune Locală (GAL Calafat) – Seaca de Câmp este parte alături de alte 18 localităţi rurale – se amenajează o piaţă agrico-alimentară pe suprafaţa de 600 de mp. Proiectul pentru modernizarea şi extinderea şcolii generale, prin fonduri PNDL II, este avizat şi cel mai târziu în luna noiembrie se va proceda la organizarea licitaţiei. Spune că are o şcoală bună, adică şi cu mulţi copii, dar şi cu cadre didactice devotate, nu puţine din localitate. Tot cu fonduri europene intenţionează modernizarea unor drumuri pe lungimea de 14 km. Şi apoi va veni rândul reabilitării Căminului Cultural. Face o adevărată pledoarie la conservarea obiceiurilor tradiţionale. Şi ştie ce spune. Sau spune ce ştie. Dacă mult lustruitul termen „se zbate”, mai poate fi invocat, Iulică Băloi asta şi face. Şi nu abandonează. Crede în căutarea timpului pierdut. În zonă, printre primarii hârşiţi, „Tache” de la Ghidici sau Vintilă de la Poiana Mare, Iulică Băloi era privit ca novice, dar când l-au văzut la treabă – animat de ambiţie şi vorbind în cunoştinţă de cauză – prima dată la deszăpezirile de iarna trecută, i s-a schimbat „calificativul”. Nu pregetă în niciun demers temerar. O primărie dotată cu buldo-excavator, greder, vidanjă, tractor cu lamă, tractor cu freză de zăpadă, este capabilă să-şi deszăpezească singură toate drumurile de acces şi să dea o mână de ajutor şi altora. Prevăzător, Iulică Băloi se gândeşte de acum… la ce o să fie. Dar mai e până atunci. Comună veche, înfiinţată pe la 1912, cu numai două sate, dar cu pământ „ca untul”, bun pentru toate culturile agricole, Seaca de Câmp are primarul de care avea nevoie. Harnic şi tenace, prudent şi ambiţios. Nu va întoarce comuna, după soare. Ştie asta, dar va lăsa cu siguranţă semne durabile în urma lui, ceea ce nu e puţin lucru. Nu are pariuri, decât cu sine însuşi. Şi dacă oamenii comunei îl văd zilnic pe şantierele în lucru, cu siguranţă îl apreciază. Deocamdată.