Mai multe „de ce”-uri stau agăţate de Podul suspendat

0
487

Reabilitarea Parcului „Nicolae Romanescu” a costat 10 milioane de euro şi a presupus intervenţii la aproape toate obiectivele din incintă, mai puţin la structura Podului suspendat. Supuşi unui tir de întrebări venite din partea ziariştilor, edilii au explicat de ce nu a fost prins şi podul cel mare în acel proiect şi de ce costă aşa de mult acum – 1,4 milioane de euro – pentru o reabilitare şi restaurare. Marele „de ce” va fi reluat, cu siguranţă, şi în şedinţa de azi a CLM Craiova, când trebuie să se voteze expertiza.

Jurnaliştii au vrut să ştie, în primul rând, de unde a reieşit valoarea de 1,4 milioane de euro, necesară pentru reabilitarea obiectivului, în condiţiile în care expertiza spune că nu este nevoie de consolidare, ci doar de lucrări de reabilitare şi restaurare decorativă a Podului suspendat. Admiţând că este vorba de nişte costuri ridicate, Primăria Craiova a dat vina pe minister „Știţi bine că noi am avut discuţii foarte aprinse vizavi de reabilitarea parcului cu Ministerul Culturii. Procedura care a fost pusă în aplicare la Podul suspendat este următoarea: s-a solicitat o expertiză şi un Studiu de fezabilitate care să aibă şi avizul Ministerului Culturii. Expertiza a fost înaintată Ministerului Culturii, care a stabilit anumite criterii şi reguli ce trebuie respectate la pod, după care societatea câştigătoare a licitaţiei respective a întocmit studiul de fezabilitate, pe baza observaţiilor date de Ministerul Culturii. Costurile ridicate, care reies din acest studiu, sunt tocmai datorită condiţiilor propuse de Ministerul Culturii”, a argumentat primarul Mihail Genoiu, în conferinţa de presă de ieri.

Condiţii speciale, impuse de Ministerul Culturii, extrem de costisitoare

Potrivit primarului, după discuţiile aprinse purtate pe marginea proiectului iniţial de reabilitare a parcului, reprezentanţii Ministerului Culturii au venit cu nişte condiţii speciale pentru reabilitarea Podului suspendat, considerat şi el monument istoric, ca parte integrantă a incintei parcului. Expertul a trebuit să le prindă ca atare în documentaţia, pe marginea căruia ministerul trebuia să-şi dea apoi avizul. Ori aceste condiţii sunt cele care au ridicat, la final, valoarea generală a lucrării. „Vă dau un simplu exemplu pe care l-am văzut: schela pe care se va lucra la pod va trebuie să fie una specială, din lemn”, a înaintat o primă explicaţie Genoiu. Întrebat din ce esenţă de lemn trebuie să fie confecţionată schela, pentru a se putea încadra la categoria condiţii speciale, edilul-şef al Băniei a spus: „Nu ştiu, nu mă pricep şi nici nu pot să intru eu în amănuntele date de Ministerul Culturii. Sunt anumite tehnologii, normate de acest minister, pe care proiectantul le-a respectat şi le-a prins în SF”.

Deschiderea accesului pentru public, o oportunitate

Întrebat apoi dacă reabilitarea Podului suspendat este o prioritate în faţa modernizărilor de străzi, primarul Craiovei a replicat: „Dumneavoastră ştiţi că, la ora aceasta, podul este închis? Că nimeni nu are puterea să dea o dispoziţie să se treacă pe pod, în condiţiile în care SF-ul şi expertiza tehnică care s-a făcut stabilesc că trebuie intervenit asupra structurii? În momentul acesta, cine îşi dă semnătura să se treacă pe pod, cine răspunde dacă, Doamne fereşte, se întâmplă un accident?”. Era o urgenţă podul?, au continuat întrebările adresate autorităţilor, pe această linie. „Nu vă supăraţi, tot anul acesta şi tot anul trecut, am fost bombardat de ce nu se reabilitează podul. Aceasta este opinia cetăţenilor din Craiova, inclusiv presa a solicitat, în permanenţă, să i se spună ce se întâmplă cu podul. Deci oportunitatea reabilitării acestui pod, care are o vechime de 100 şi ceva de ani, într-un monument istoric cum este Parcul Romanescu, unic în Europa, eu cred că este o prioritate”, şi-a ieşit din pepeni edilul-şef al Craiovei.

Valoarea finală ar putea fi mai mică

În cele din urmă, primarul a recunoscut că valoarea finală a lucrărilor de reabilitare a Podului suspendat va fi dată de proiectul tehnic al investiţiei, aici fiind vorba doar de o expertiză asupra construcţiei. „Că valoarea este mai mare sau mai mică vor stabili cei care vor face proiectul. De asta am şi zis să fie separată proiectarea de execuţie, pentru că studiul de fezabilitate trasează nişte linii generale, dar proiectul este cel care stabileşte exact valoarea execuţiei. După acest SF, se va face o licitaţie de proiectare. Din proiectare va rezulta exact care este valoarea şi dacă acest SF a apreciat corect valoarea de execuţie”, a subliniat Genoiu. Acesta a menţionat că modernizarea podului nu a fost inclusă şi ea în proiectul mai larg, cu fonduri europene, deoarece, la momentul iniţierii lui, nu se scursese o  perioadă mai mare de 5 ani de la ultima intervenţie asupra podului, perioadă despre care autorităţile spun că trebuie să se ţină cont laproiectele cu fonduri europene.

Cert este că, astăzi, meciul pe acest subiect se va lua de la capăt, de această dată în sala de plen, consilierii opoziţiei fiind pregătiţi să ceară şi ei explicaţii pe marginea acestei expertize, considerată supradimensionată la capitolul cheltuieli.