Tabăra de sculptură „Drumuri Brâncușiene”, la final

0
421

Închiderea a celei de-a VI-a ediţii a Simpozionului Internaţional de Sculptură „Drumuri Brâncuşiene” – eveniment organizat de Casa de Cultură „Traian Demetrescu” – va avea loc mâine, 29 august, ora 11.00, la Colegiul Tehnic de Arte şi Meserii „Constantin Brâncuşi”, unde s-a desfășurat pe întreaga perioadă a acestei luni.

Dedicată momentului istoric al Marii Uniri de la 1918, tabăra de sculptură se bucură de participarea a cinci artiști din patru ţări: Ayhan Kayapinar (Turcia), Anna Korver (Noua Zeelandă), Masha Paunovic (Serbia), Petre Virgiliu Mogoşanu și Emilian Popescu (România). Cele cinci proiecte au fost selectate de un juriu format din arhitectul Mircea Diaconescu (Primăria Craiova), arhitectul Emilian Ştefârţă – managerul Muzeului de Artă Craiova, Lucian Rogneanu – muzeograf, Muzeul de Artă Craiova, Lucian Dindirică – managerul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”, sculptorul Marcel Voinea – preşedintele Filialei Craiova a Uniunii Artiştilor Plastici din România.

Potrivit reprezentanților Casei de Cultură „Traian Demetrescu”, cele cinci opere de artă realizate în cadrul simpozionului „vor avea ca destinaţie decorarea diverselor spaţii publice ale Craiovei”. „Sperăm că aceste lucrări, care aduc în memoria comunităţii locale amprente ale trecerii universalului sculptor român prin oraşul nostru, să rămână ca simboluri culturale ce transformă Craiova într-un pol al celei de-a doua arte, care este sculptura”, se menționează într-un comunicat de presă al instituției.