Reprezentantul României în Parlamentul European, Victor Negrescu, prezent la Washington în calitate de vorbitor în cadrul Săptămânii Transatlantice, precum și pentru a promova relațiile dintre România și Statele Unite, salută aprobarea în Senatul American a Legii privind Securitatea Mării Negre ca amendament la legea de autorizare a bugetului apărării pe anul viitor.
“Aprobarea în Senatul American a Legii privind securitatea Mării Negre ca amendament la legea privind autorizarea bugetului apărării pe anul viitor reprezintă un mesaj puternic de sprijin pentru România și pentru regiunea noastră în acest context regional marcat de provocări. De altfel, Partidul Social Democrat a promovat constant acest demers legislativ, efectuând, prin reprezentanții săi, mai multe vizite la Washington pentru a convinge parlamentarii americani. Chiar săptămâna aceasta am discutat personal cu echipa care a inițiat proiectul legislativ, dar și cu o serie de senatori și cu colaboratorii lor pentru a-i convinge să susțină amendamentul. Îi felicit cu această ocazie pe senatorii Jeanne Shaheen și Mitt Romney pentru reușita lor și pentru suportul oferit regiunii. Aprobarea acestui proiect înseamnă aplicarea unei strategii integrate pentru Marea Neagră, care cuprinde atât dimensiunea de apărare, cât și componente importante pe zona economică, industriei de apărare, energiei sau consolidării democratice“, a explicat vicepreședintele Partidului Social Democrat, Victor Negrescu.
Europarlamentarul român a avut o serie de întâlniri în Statele Unite printre care se regăsesc cea cu Vice-Secretarul adjunct pentru Europa din cadrul Departamentului pentru Comerț, David de Falco, sau cea cu Vice-Secretarul adjunct pentru Europa din Departamentul de Stat, Ambasadorul Yuri Kim. “Valoarea comerțului bilateral între Statele Unite și Uniunea Europeană se ridică la peste 1,4 trilioane de dolari și generează peste 16 milioane de locuri de muncă în ambele părți ale Atlanticului. România trebuie să profite de acest context favorabil al relațiilor economice transatlantice, venind cu noi inițiative importante. Am discutat despre parteneriatul economic dintre Statele Unite și România cu Vice-Secretarul adjunct pentru Europa din cadrul Departamentului pentru Comerț, David De Falco, care cunoaște foarte bine România și care urmează să efectueze două noi misiuni cu oameni de afaceri la noi în țară, promițându-ne, totodată, sprijinul său pentru Forumul de Afaceri dedicat Inițiativei celor Trei Mări, pe care România îl organizează în luna septembrie la București. Nu în ultimul rând, am discutat cu Vice-Secretarul adjunct pentru Europa din Departamentul de Stat, Ambasadorul Yuri Kim, dar și cu ceilalți reprezentanți ai Departamentului de Stat responsabili de România, despre importanța consolidării relațiilor transatlantice și setării unei agende comune pe termen lung, cu obiective clare, care să includă direct România. Țara noastră se poate baza pe sprijinul direct al Statelor Unite pentru a deveni un hub regional capabil să asigure dezvoltarea și stabilitatea flancului estic al NATO. Am discutat cu partenerii americani despre consolidarea relațiilor noastre bilaterale, precum și despre modul în care putem dezvolta în continuare proiectele noastre comune împreună cu Uniunea Europeană“, a completat vicepreședintele social democraților europeni, Victor Negrescu.
În cadrul acestei vizite eurodeputatul român a mai avut întâlniri cu senatorul Mike Rounds, cu care a discutat despre colaborarea în domeniul apărării, cu membrul în Congresul Statelor Unite, Mike Lawler, alături de care a fost lansată o platformă dedicată viitorului cooperării transatlantice, cu reprezentanți ai Atlantic Council, Heritage Foundation, Universității George Washington sau ai Alianței, rețeaua comunității de afaceri românești din SUA.