Proverbul „interesul poartă fesul” vine de demult, are miezul său semantic şi într-o traducere liberă nu înseamnă altceva decât că pentru propriile avantaje se poate trece – moralmente – peste principii, mândrie, bun simţ etc. Nu numai la noi, fiindcă „fesul”, deşi simbol al modernităţii otomane, mai exact al suveranităţii sultanului, i-a inspirat şi pe alţii, teoretic neatinşi de influenţa bizantină. Ieri-dimineaţă, fostul premier francez (2014-2016) Manuel Valls, devenit parlamentar în circumscripţia Essonne, cu mare dificultate, devansând în turul doi o contracandidată, Farida Amrani, din partea partidului Franţa nesupusă, cu numai 136 de voturi şi destul scandal, mai exact acuzaţii de fraudă la patru secţii, a anunţat, mai întâi la RTL, apoi de la tribuna Adunării Naţionale, că părăseşte Partidul Socialist, unde deja risca excluderea, şi se alătură grupului prezidenţial LREM, condus de Richard Ferrand, şi acesta un frondist ex-socialist. Favorit al ex-preşedintelui Francois Hollande, care l-a cooptat, dintr-un început, în guvernul condus de Jean Marc Ayrault, ca ministru de Interne, Manuel Valls s-a văzut învins la alegerile primare al stângii, de Benoit Hamon, raliindu-se ulterior lui Emmanuel Macron, de la primul tur al alegerilor prezidenţiale. Ca ministru de Interne (2012-2014), Manuel Valls, însoţit de Bernard Cazeneuve, pe atunci ministru delegat pentru Afaceri Europene, a venit la Bucureşti în septembrie 2012, pe „chestiunea rromilor”, solicitând cu fermitate autorităţilor crearea de locuri de muncă şi condiţii decente de trai, pentru cei care creau probleme în Hexagon. Cei doi miniştri francezi s-au întâlnit cu premierul Victor Ponta, preşedintele Traian Băsescu, miniştrii Muncii şi de Interne, Mariana Câmpeanu şi Mircea Duşa. A existat, este adevărat, o inflamare a opiniei publice franceze, în acel moment, mai ales după ce Manuel Valls a declarat că Franţa „nu poate primi toată mizeria din lume şi din Europa”. Libera circulaţie în spaţiul Schengen al UE nu putea fi pusă însă în discuţie, Amnesty International recomandând părţii franceze să evite „atitudinea ipocrită ca pretext pentru expulzarea rromilor”. Dacă pe fond ceea ce solicita ex-ministrul de Interne, Manuel Valls, era de luat în seamă, atitudinea sa ulterioară, faţă de Bucureşti s-a dovedit totalmente neprietenoasă, la 20 septembrie 2013 declarând că „are rezerve faţă de aderarea României la spaţiul Schengen”. Or, la acea dată exista deja un document oficial conform căruia Franţa se angaja să sprijine aderarea României. Gesturi deja uitate. Manuel Valls, 51 de ani, a fost un premier slab, din partea socialiştilor, timp de doi ani. La sfârşitul mandatului său, socialiştii deveniseră deja insondabili. Cei care au rămas „pe baricade”, fiindcă până la urmă socialiştii au acces în Hemiciclu, arată cu degetul spre „vinovaţii de serviciu”, Francois Hollande, cât şi spre Manuel Valls, acesta din urmă unul dintre contestatarii admiterii României în spaţiul Schengen. Cum orice frunză picată jos nu mai urcă unde a fost, aşa şi cu Manuel Valls.
