Costel Pistriţu: „Nu am nici o legătură cu constructorul spânzurat”

3
220

După articolul „Ce legătură este între primarul de la Băileşti şi un constructor spânzurat?”, apărut în cotidianul nostru, în care Silvia Vălu îl acuza pe primarul municipiului Băileşti, Costel Pistriţu, de faptul că se face vinovat de sinuciderea soţului ei, au apărut şi primele reacţii. Costel Pistriţu respinge categoric orice acuzaţie de acest fel şi vine, în mod transparent, cu documente clare în ceea ce priveşte plăţile făcute la lucrările întreprinse la piaţa agro-alimentară din Băileşti, arătând şi cu ce societate comercială a fost semnat contractul de lucrări. La rândul său, Doru Cioană, care era acuzat de faptul că împreună cu Costel Pistriţu a intervenit într-o licitaţie a imobilelor familie Vălu, a trimis un drept la replică, în care spune că societatea Romcim Impex, la care acesta este administrator, este într-un proces de executare silită cu firma SC ALY TRUST CONSTRUCT SRL, având de recuperat anumite debite. Doru Cioană specifică, de asemenea, că între el şi primarul Costel Pistriţu nu există nici o legătură de prietenie. 

Acuzaţiile la adresa primarului municipiului Băileşti, Costel Pistriţu, postate de apropiaţi ai familiei Vălu pe reţelele de socializare, se întorc împotriva lor. Asta pentru că cei acuzaţi au luat atitudine şi vin cu fapte concret în acest caz. De exemplu, Silvia Vălu îl acuza pe Doru Cioană că împreună cu primarul Costel Pistriţu au scos la licitaţie „casele din Băileşti şi Capitală”. Apropiaţii Silviei Vălu au dorit să pară că nu îl cunosc pe Doru Cioană şi intenţionat îl dau ca fiind de la Mitliv, când de fapt acesta este administratorul Romcim Impex. Firma SC ALY TRUST CONSTRUCT SRL, unde Silvia Vălu este administrator, a luat materiale de construcţie de la Romcim Impex şi, pentru că nu şi-a plătit datoriile, sunt acum în proces de executare silită.

SC ALY TRUST CONSTRUCT SRL are datorii la Romcim Impex

„Cioană Doru este director general al societăţii Romcim Impex, nu al societăţii Mitliv, iar singura legătură existentă cu d-ul Vălu Eugen este relaţia contractuală existentă între SC ALY TRUST CONSTRUCT SRL, în calitatea de cumpărător, al cărei administrator este d-na Vălu Silvica, şi societatea Romcim Impex, în calitate de vânzător. Contractul s-a derulat pe o perioadă de aproximativ 6 luni în anul 2011. Pentru că SC ALY TRUST CONSTRUCT SRL nu şi-a achitat debitul până în prezent, s-a ajuns la folosirea mijloacelor legale, respectiv s-a trecut la executarea silită, care nu s-a materializat, deoarece societatea amintită a folosit toate mijloacele legale (contestaţii la titlu, contestaţii la executare etc.) pentru a nu se putea recupera debitul. Precizez că azi, 26.06.2012, am avut termen la Judecătoria Băileşti, care s-a amânat în data de 17.07.2012. Cauza procesului este o contestaţie la executare, acţiune introdusă de către SC ALY TRUST CONSTRUCT SRL. Menţionăm că d-ul Cioană Doru nu este prieten din anturajul primarului Pistriţu Costel, fiind un simplu cetăţean al municipiului Băileşti”, se arată într-un comunicat primit pe fax-ul redacţiei.

Contractul nr. 31531/16.11.2010, încheiat cu SC Construct Rom Exim SRL

Primarul municipiului Băileşti, Costel Pistriţu, face şi el lumină în acest caz, cu documente la vedere. Acesta face public contractul nr. 31531/16.11.2010, încheiat cu SC Construct Rom Exim SRL din Bucureşti, din care reiese în mod clar că Primăria Băileşti nu a avut nici o legătură contractuală cu SC ALY TRUST CONSTRUCT SRL. Mai mult decât atât, în contract nu este prevăzută nici o clauză prin care lucrarea să fie subcontractată, iar la licitaţie, deşi aveau această opţiune, cei de la SC Construct Rom Exim SRL nu au apelat la ea. Asta este una dintre problemele celor de la SC Construct Rom Exim SRL. „Ca să nu existe dubii, vreau să răspund la titlul pe care l-aţi avut în urmă cu două zile şi să vă spun că nu am nici o legătură cu constructorul spânzurat. Am spus şi atunci. Din documentele oficiale reiese clar acest lucru”, a declarat Costel Pistriţu, primarul municipiului Băileşti.

Plată de 472.812,68 lei în septembrie 2011

Conform unei Note de constatare, încheiată la data de 23.05.2012, reiese faptul că  SC Construct Rom Exim SRL nu au executat decât o parte a lucrărilor, iar de unele dintre ele nici nu s-au apucat: Corpul C1 – Legume şi Fructe: infrastructură executată 100%; suprastructură confecţie metalică executată 100%. Nu s-au executat învelitoarea, închiderile laterale, instalaţiile electrice şi instalaţiile sanitare. Corpurile Lactate şi Nonalimentare nu au fost începute. Utilităţile – alei pietonale, iluminat exterior – nici ele nu au fost începute. Decontările corespund situaţiilor de lucrări confirmate de beneficiar şi constructor şi reprezintă circa 83% din stadiul fizic al lucrărilor. Conform Fişei de cont pentru operaţiuni diverse pentru SC Construct Rom Exim Bucureşti, în luna septembrie 2011, Primăria Băileşti a făcut o plată de 472.812,68 lei.

În relaţia dintre cele două societăţi ceva este putred

Din data de 8 mai a.c., între Primăria Băileşti şi SC Construct Rom Exim SRL a încetat orice raport juridic. Din acest moment, Primăria Băileşti îşi  rezervă dreptul de a acţiona în instanţă SC Construct Rom Exim SRL. Dacă au existat probleme legate de acest contract, este clar că acestea s-au întâmplat între SC Construct Rom Exim SRL şi SC ALY TRUST CONSTRUCT SRL. De ce cele două firme din Bucureşti au încercat să scoată alţi vinovaţi încă nu se ştie. Pentru că în declaraţia de luni, 25 iunie a.c., Silvia Vălu nu a pomenit nimic de relaţia contractuală a firmei pe care o conduce cu SC Construct Rom Exim SRL. Poate pentru că nu au un document prin care să fi subcontractat lucrarea? Este o variantă. Dar dacă nu au un document încheiat cu SC Construct Rom Exim SRL, atunci chiar nu se pot lega de beneficiar, Primăria Băileşti în acest caz, pentru că ei ca şi societate comercială nu au existat pentru această instituţie. În relaţia dintre cele două societăţi ceva este putred


3 COMENTARII

  1. Dar de ce nu spune domnu Costel ca este ruda prin alianta cu familia Valu. in articolul trecut zicea ca nici macar nu-l cunoaste,dar atunci el ca primar al Bailestiului nu s-a interesat de piata in constructie, nu a urmarit sa vada cum se lucreaza?????? Poate ne spune domn primar si de Campusul de la liceul agricol de ce nu sa mai realizat????????????

  2. dupa parerea mea,domnul primar nu are absolut nicio vina,ma bucur ca s.a lamurit aceasta situatie si referitor la campusul de la liceul stefan anghel nu agricol,lucrurile astea nu tin doar de primar..

Comments are closed.