O zi cum nu a mai fost!

0
122
27 mai 2019 – precedată de ziua alegerilor europarlamentare – a adus o mai mare „nenorocire” social-democraţilor, prin condamnarea de ÎCCJ a liderului lor, Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare. Două descumpăniri în cascadă, care lovesc teribil în social-democraţi, şi aşa îngenuncheaţi de scorul dezamăgitor, înregistrat, aproape neverosimil, în alegerile europarlamentare, neanunţat de niciun sondaj de opinie. Deşi măsurătorile sociologice, din Capitală, de la Cluj-Napoca, dar şi din alte oraşe din Ardeal, trebuia să le dea de gândit. Dar şi orchestra pe Titanic, ştiţi bine… cum îşi continua repertoriul. Condamnarea lui Liviu Dragnea, la trei ani şi şase luni cu executare, pentru instigare la abuz în serviciu, în dosarul angajărilor fictive, prin menţinerea de fapt a pedepsei aplicate la fond (2 la 1), îndelung amânată, se circumscrie paradoxal „răcorii anunţate de o ambasadă de la Bucureşti”, cu un simţ al umorului negru, dar şi al perspicacităţii, de luat în seamă. Mesaj subliminal. O condamnare penală care satisface probabil pe adversarii politici ai lui Liviu Dragnea, şi în primul rând pe marele său „duşman”, fost congener, Victor Ponta, care va continua să se rotunjească, menită însă a întreţine o atmosferă tensionată, în continuare, în societate. Oricum, epopeea dosarului preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, ia sfârşit. Cei care îi salută condamnarea vor rămâne convinşi că s-a făcut dreptate, cei care o deplâng vor ţine seama de faptul că trăim într-o ţară în care se poate face puşcărie… foarte uşor. Mai ales când eşti politician. Lui Liviu Dragnea, devenit un paria al societăţii, în viziunea adversarilor politici, i se vor reproşa multe, inclusiv faptul că nu a făcut mai demult pasul înapoi, presimţind deznodământul. Ori, tocmai el, care ştia atâtea şi atâtea subtilităţi, din lumea în care se mişcase, s-a autoiluzionat mai mult decât era cu putinţă. Fiind vorba de un politician de rang înalt, preşedinte al Camerei Deputaţilor, condamnarea lui va reverbera multă vreme în spaţiul public, cu consecinţele de rigoare. Va răzbate evident în presa internaţională, avidă de astfel de evenimente, petrecute… la alţii. Cu PSD-ul învins în alegerile europarlamentare, a căror miză nu a avut nicio legătură cu scopul propriu-zis – trimiterea celor mai buni europarlamentari români în Parlamentul European – cu Liviu Dragnea, artizanul victoriei în alegerile parlamentare din 2016, condamnat de ÎCCJ, cum spuneam, la trei ani şi şase luni de închisoare, se prefigurează mai multe scenarii posibile. Niciunul dătător de mari speranţe tonice. Invocarea ilogică a părăsirii benevole a guvernării, în urma rezultatului la europarlamentare, are similitudini doar în Franţa, unde Marine Le Pen, liderul Adunării Naţionale (ex-FN), a cărei listă de candidaţi a ieşit câştigătoare, îi solicită preşedintelui Emmanuel Macron dizolvarea Adunării Naţionale, întrucât LREM, partidul său de guvernământ, a venit pe locul doi. Dar Marine Le Pen reprezintă extrema dreaptă în lumea politică a Europei. Rezultate neconvingătore au obţinut şi alte partide aflate la guvernare, şi deşi exemplul nu este cel mai sugestiv, Syryza (Grecia), partidul premierului Alexis Tsipras, s-a văzut depăşită de Noua Democraţie (dreapta), formaţiune aflată în opoziţie. În peisajul socio-politic, sentinţa de condamnare a lui Liviu Dragnea va fi dezbătută îndelung. Pe cine va convinge ştim. Liviu Dragnea poate părea un sacrificat de serviciu, în urma unui referendum pe justiţie care a trecut, fără ca cei care l-au votat să ştie cu exactitate ce întrebări a cuprins. S-a spus, mereu, că PSD-ul se află într-o relaţie precară cu familia sa politică europeană (PES), cu Bruxelles-ul şi Strasbourg-ul: în Polonia, dar e vorba… de Polonia, în relaţie tensionată cu UE pentru reformele controversate, PiS (partidul de guvernământ) s-a impus cu detaşare, atingând 43% după ce în 2014 avusese doar 23,8%. Eurodeputaţii PiS sunt acum curtaţi, pentru a rotunji familii politice, aflate în competiţie. 27 mai 2019 rămâne o zi de ţinut minte, multă vreme, de social-democraţi. A fost o zi neagră, din cale-afară, o zi a bătăliilor pierdute. Nu a „războiului”.