Multe concluzii după Consiliul Naţional al PSD nu s-au tras, chiar dacă impresiile s-au decantat deja. Ceea ce s-a reţinut este că social-democraţii au acoperit funcţia vacantată de preşedinte al Consiliului Naţional, încredinţând-o – mai degrabă neinspirat – ministrului Muncii, Rovana Plumb, lipsită de anvergura de lider politic. Şi recunoaşterea de circumstanţă. Partidul condus de Victor Ponta are destule probleme, cocoşat de arestări şi condamnări, nu uşor surmontabile, în condiţiile în care resimte o presiune imensă din toate părţile. Suflul pare, în general, slăbit, deşi pe baricadele din Parlament încă se rezistă. Uşor nu va fi în condiţiile în care preşedintele Klaus Johannis clamează necesitatea preluării puterii, exclusiv de PNL, partidul co-preşedinţilor Gorghiu şi Blaga nelăsând impresia că este şi deplin pregătit pentru actul guvernării, făcut… cadou. Am reţinut, în această perioadă tulbure, declaraţia unui tânăr lider social-democrat, deputatul Ionuţ Vulpescu, ministrul Culturii, anunţat ca o promisiune a stângii. Şi scrie Ionuţ Vulpescu, doctor în filozofie, pe blogul său, după Consiliul Naţional al PSD, următoarea frază, deloc scoasă din context, cât revelatoare: „Partidul, cu toate probleme sale – cele mai multe reale, dar destule inventate şi de adversarii noştri politici – este pe cale să finalizeze schimbarea de generaţii la vârf, ceea ce este important din perspectiva coerenţei gândirii şi acţiunii viitoare. Noua generaţie de lideri începe să acumuleze experienţă şi în plan politic, şi în plan administrativ, lucru important pentru calitatea guvernării”. Prin prospeţimea demersurilor sale anterioare, Ionuţ Vulpescu, format în anturajul lui Ion Iliescu, s-a distins sistematic ca un veritabil intelectual de stânga. Chiar în ziua începerii lucrărilor Consiliului Naţinal al PSD, sub titlul „O nouă ofertă politică”, Ionuţ Vulpescu vorbea de nevoia reală de dezbatere deschisă, democratică, de o amplă consultare a membrilor de partid. „(…) Trebuie să elaborăm politici publice care să aducă alături de noi tot mai mulţi oameni, indiferent de generaţii”. Sintagma „indiferent de generaţii” nu are nimic în comun cu „schimbarea de generaţii la vârf”, formulă utilizată după Consiliul Naţional al PSD, cuplată comparaţiei inabile a lui Victor Ponta, care afirma că PSD este ca pasărea Phoenix. Adică, flacăra stângii democrate nu se va reaprinde decât prin transformarea în cenuşă a actualului PSD. Şi nu credem că este o scăpare, ci mai degrabă o linie de sens, vag difuzată. „Centrul de greutate” al partidului – şi remarca aparţine lui Adrian Năstase, marea pierdere a social-democraţilor – este mai aproape de vârsta a treia. Sigur, au avut loc mari transformări demografice, politice, sociale de care trebuie ţinut seama, dar „un partid mare, spunea Năstase, este precum un port-avion care nu îşi poate schimba direcţia decât pe o distanţă mare”. Interesantă comparaţia. Recuperarea votanţilor din zona de stânga „socialistă”, pentru ca aceştia să nu intre în zona opţiunii anti-sistem, este imperativă şi nu trebuie exprimată bâjbâit. Proiectul de contract social, numit „societatea omenoasă”, lansat de premierul Victor Ponta, pe blogul personal, punctează la capitolul clarviziune şi mesaj bine definit. Dar, postat pe blogul personal, neînsuşit de militanţii tineri ai partidului, riscă să moară acolo. Şi asta într-un context în care argumentele opoziţiei sunt isterice şi ridicole. Aerul neo-comunist, la care s-a făciut referire, chiar dacă acţionează ca un fond difuz al percepţiei negative despre PSD, îşi pierde treptat orice interes pentru că nu produce efecte practice, ci doar vagi nemulţumiri istorice, valabile pentru intelectuali. Cu unele rezultate economice notabile, deja la activ, PSD a ieşit în spaţiu public cu noul Cod Fiscal la care ţine mult. În 2012, când normal era ca Traian Băsescu să plece din funcţie, nu aerul neo-comunist potenţa mişcarea populară, orientată anti-austeritate, răsucită ambiguu ulterior în susţinerea statului de drept. Dovadă votul popular la referendum şi alegerile parlamentare, expresia unei tendinţe că nu PSD-ul era răul cel mare, iar poporul ştia ce votează, ce vrea, etc. Unele bâjbâieli din retorica social-democraţilor le provoacă un rău mai mare decât opoziţia.
