Frigul pune în gardă medicii

0
312

Pentru că următoarele zile se anunţă geroase, temperaturile urmând să coboare noaptea, potrivit prognozelor meteorologice, chiar până la minus zece grade Celsius, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică au lansat un avertisment către populaţie pentru a preveni apariţia unor complicaţii medicale provocate de ger. În plus, autorităţile sanitare sunt pregătite pentru nou val de ninsori şi viscol.

Pentru a evita îmbolnăvirile, degerăturile şi chiar hipotermiile reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dolj îi sfătuiesc pe doljeni să evite expunerea prelungită la frig. În special persoanele vârstnice, copiii, bolnavii cu afecţiuni cronice cardio-vasculare şi respiratorii sunt avertizaţi să nu stea prea mult timp în aer liber în perioadele cu ger. De asemenea, sunt sfătuiţi să folosească îmbrăcăminte şi încălţăminte adecvată pentru a evita degeraturile. Spre exemplu, îmbrăcămintea şi  încălţămintea strâmtă nu este recomandată pentru că nu păstrează căldura.

«Persoanele care se expun frigului trebuie să poarte căciulă, fular şi mănuşi. Mersul pe jos – pentru distanţe mici – este de preferat unor staţionări prelungite în aşteptarea unui mijloc de transport în comun. Trebuie evitat efortul fizic prea  mare,  care suprasolicită organismul. Este necesară hidratarea corespunzătoare din care să nu lipsească supele calde sau ceaiurile vitaminizante. Trebuie folosite în limita toleranţei mierea de albine şi usturoiul ca şi adjuvante naturale împotriva răcelilor», a declarat dr. Ştefan Popescu, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.

Doljenii sfătuiţi să evite expunerea la frig

Medicii spun că în această perioadă este necesară o alimentaţie completă adaptată la vârsta şi activitatea zilnică care să fie bazată  pe o hrană caldă, cu multe legume şi fructe proaspete ce aduc un aport crescut de vitamine şi minerale, cresc imunitatea şi apară organismul de viroze şi infecţii respiratorii. Este, în schimb, de evitat consumul de alcool şi cafea, dar şi fumatul.

O altă recomandare se adresează bolnavilor cronic sfătuiţi în această perioadă să urmeze corect tratamentul pentru bolile de care suferă. Medicamentaţia nu trebuie întreruptă decât cu acordul medicului. Altfel, există riscul decompensării unor boli grave.

Totodată, în cazul de apariţiei unor simptome de răceală sau degerături pacientul trebuie să meargă la medic. În niciun caz nu este recomandată automedicamentaţia. Şi în locuinţă trebuie păstrat un ambient adecvat cu temperatură optimă de 22-24 grade Celsius. Potrivit specialiştilor, sub 20 grade intervine stresul asupra organismului făcându-l vulnerabil şi incapabil să se concentreze sau să se odihnească. Un alt sfat este acela de a nu folosi aragazul pentru încălzirea locuinţei.

Spitalele doljene şi ambulanţele pregătite corespunzător pentru iarnă

Spitalul Judeţean de Urgenţă are suficiente paturi pentru a primi eventualele cazuri de urgenţă şi medicaţia necesară pentru tratarea pacienţilor cu degerături, hipotermie sau afecţiuni cardiace, care ar putea ajunge în această perioadă la Unitatea de Primiri Urgenţe. În cazul în care vremea se va înrăutăţi, iar viscolul şi ninsoarea vor lovi din nou judeţul Dolj, numărul de paturi în unităţile şi compartimentele de primiri urgenţe ar putea fi suplimentat. De asemenea, dacă situaţia o va impune autorităţile sunt pregătite să mărească stocurile de medicamente şi materiale sanitare pentru Urgenţe, iar persoanele fără adăpost vor fi direcţionate către adăposturile amenajate de primărie.

Ambulanţele sunt şi ele echipate corespunzător pentru a se deplasa la pacienţi chiar şi în condiţii meteo nefavorabile. Personalul de serviciu, dar şi numărul de ambulanţe pot fi suplimentate în cazul în care va fi nevoie. La fel cum s-a întâmplat la finalul săptămânii trecute, pacienţii dializaţi care provin din zone în pericol să fie izolate din cauza viscolului şi a zăpezii ar putea rămâne în spital. Şi femeile însărcinate care trebuie să nască vor fi internate din timp.