De la mâna Domnului la mâna statului! Doljul are nevoie de peste 122 de milioane de lei, o cincime din plafonul naţional prognozat

0
418

Judeţul nostru întinde mâna Guvernului pentru a primi ajutor de stat necesar fermierilor ale căror culturi au fost calamitate pe circa 70.000 ha. Cea mai mare pierdere este la floarea-soarelui, cu peste 36.000 ha compromise, urmată de porumbul boabe, cu aproape 29.000 ha distruse de secetă. Nu au scăpat fenomenelor meteo extreme nici legumele, aici pierderea înregistrându-se la 361 ha, dar şi la lucerna cultivată pe 2.032 ha. În total, Doljul invocă în baza proceselor-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor o suprafaţă calamitată de 69.879,97 ha şi o valoarea estimată a pierderii de venit de 122.620.312 lei.

În şedința extraordinară de Guvern din data de 23 octombrie 2015 a fost aprobată Ordonanţa de Urgenţă privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de fenomenul meteorologic de secetă severă manifestat în perioada aprilie – septembrie 2015. În acest sens, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a transmis notificările oficiale privind aprobarea schemei de ajutor de stat către Comisia Europeană. Se preconizează că beneficiari vor fi circa 173.500 producători agricoli, dintre care 165.100 persoane fizice și 8.400 persoane juridice. Valoarea totală a despăgubirilor este de maximum 640 milioane lei. O sumă cu mult inferioară nivelului real al pierderilor din agricultura noastră.

Sunt eligibili în cadrul schemei producătorii agricoli înregistraţi în evidenţele APIA cu cerere unică de plată aferentă anului 2015, care sunt declaraţi de APIA, în urma controlului administrativ, eligibili pentru schema de plată unică pe suprafață aferentă anului 2015. Pentru accesarea ajutorului de stat, solicitanții depun la APIA o cerere, copii ale procesului-verbal de constatare și evaluare a pagubelor, ale documentelor de identitate și, după caz, copii ale documentelor de mandatare a reprezentantului și ale actelor necesare desfășurării activității: atestat de producător, certificat de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului/Registrul naţional al asociaţiilor şi fundaţiilor sau a actului în baza căruia îşi desfăşoară activitatea.

Aproape 70.000 ha calamitate în Dolj

Direcţia pentru Agricultură Dolj a întocmit macheta centralizatoare a întinderii calamităţilor provocate de secetă din acest an. Astfel, potrivit informării care va fi trimisă MADR, în Dolj potenţiali beneficiari ai ajutorului de stat ar fi 13.586 de fermieri persoane fizice şi 842 de exploataţii agricole organizate ca persoane juridice. Cea mai mare suprafaţa afectată de secetă este cea la cultura de porumb boabe. „Avem declarate calamitate 17.966,19 ha la cultura de porumb boabe aparţinând persoanelor fizice şi 11.020,92 ha la persoanele juridice. În schimb, la floarea-soarelui sunt identificate 26.417,40 ha calamitate în proprietatea persoanelor juridice şi 9.911,31 ha în cea a persoanelor fizice. La soia boabe se poate vorbi de un total de 993 ha distruse, iar la cartofi de 57,93 ha, dintre care aproximativ 51 ha sunt la persoane fizice”, ne-a declarat ing. Ovidiu Obleagă, purtător de cuvânt al Direcţie pentru Agricultură Dolj.

Pierderi de peste 120 de milioane în rândul agricultorilor

Nu doar păioasele au fost compromise din cauza secetei prelungite, ci şi sectorul legumicol şi cel al păşunilor şi fâneţelor. Peste 360 ha cultivate cu legume sunt declarate calamitate cu acte în regulă. Lucerna, pe 1.191 ha aparţinând persoanelor fizice a fost distrusă, iar alte 840 ha din proprietatea persoanelor juridice au avut aceeaşi soartă. Pierderi consistente sunt şi la păşuni. Aici, suprafaţa afectată a urcat la 525 ha, iar pierderile sunt evaluate la peste 158.000 lei. Doljul se înscrie cu un tablou sumbru la instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de fenomenul meteorologic de secetă severă manifestat în perioada aprilie – septembrie 2015: 69.879,97 ha suprafaţă afectată, cu o valoarea estimată a pierderii de venit de 122.620.312 lei.

Aşteptăm undă verde de la UE

Plata compensatorie se va acorda diferenţiat, în funcţie de procentul de calamitare înscris în procesele verbale de constatare și evaluare a pagubelor și de categoria beneficiarului, având în vedere că, în cazul persoanelor juridice, costurile de producție sunt substanțial mărite: cheltuieli mai mari cu input-urile necesare respectării tuturor verigilor tehnologice, înregistrare fiscală ca plătitori de TVA. Autorizarea beneficiarilor și sumelor cuvenite precum și înregistrarea obligațiilor de plată se efectuează după primirea Deciziei (CE) privind aprobarea acordării ajutorului de stat.

Reglementare mai strictă a fondurile nerambursabile agricole

În cadrul şedinţei de Guvern din 23 octombrie 2015 a fost aprobată și Ordonanţa de urgență privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, a politicii comune de pescuit şi a politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014 -2020 şi pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul garantării. Prin această ordonanţă de urgență se reglementează fluxurile financiare pentru gestionarea fondurilor europene alocate României din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) şi Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime (FEPAM), precum şi a contribuţiei naţionale aferente. Astfel, se creează la nivel naţional cadrul legal pentru implementarea programelor destinate agriculturii, dezvoltării rurale şi politicii de pescuit şi afaceri maritime, respectiv Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) şi Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime (POPAM) şi se stabilesc mecanismele financiare necesare derulării fondurilor menţionate.

În baza prevederilor acestei ordonanţe sumele alocate de Uniunea Europeană pentru agricultură, dezvoltare rurală, pescuit şi afaceri maritime pot fi accesate şi derulate pentru finanţarea obiectivelor de investiţii aferente celor două programe gestionate de MADR în perioada 2014-2020, respectiv PNDR şi POPAM, pentru realizarea obiectivelor de politica agricolă comună şi a celor din domeniul pescuitului. Potenţialilor beneficiari le este asigurat accesul la sprijinul financiar cu respectarea principiilor şi condiţiilor prevăzute în regulamentele europene specifice programelor. În acest sens, în ceea ce privește PNDR, se asigură cadrul normativ ce permite Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale să semneze contractele de finanţare şi să efectueze plățile aferente cererilor de sprijin eligibile pentru PNDR 2014-2020. Pentru campania 2015 a plăţilor directe pe suprafaţă este asigurată în acest sens posibilitatea efectuării tuturor plăţilor – avans şi plata finală.