Cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului

0
589

Ieri, 26 iulie, polițiști din cadrul Poliției Orașului Segarcea au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada “Unirii” din Segarcea a avut loc un accident rutier. Autorul a fost depistat în foarte scurt timp.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit că  un bărbat  de 75 de ani, din  Segarcea, în timp ce mergea pe lângă o bicicletă, pe strada “Unirii” din localitate, ar fi fost acroșat de o autoutilitară, care circula din sens opus, care după producerea accidentului, și-a continuat deplasarea. În urma accidentului, bărbatul s-a deplasat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea acestuia. Biciclistul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat autoutilitara împlicată în evenimentul rutier, precum și conducătorul acesteia în persoana unui tânăr de 18 ani, din Copăceni, județul Vâlcea. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat un rezultat negativ. Cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție legală