Expoziţia „Maria Tănase – un simbol peren” va fi deschisă, timp de trei luni, la Muzeul Bucovinei din Suceava

0
1473
Muzeul Olteniei, prin Secţia de Etnografie (Casa Băniei), în colaborare cu Muzeul Bucovinei din Suceava, organizează expoziţia „Maria Tănase – un simbol peren”. Aceasta reuneşte documente originale, fotografii, scrisori, tablouri, diverse obiecte personale din Colecţia Maria Tănase aflată în patrimoniul instituţiei craiovene, ce cuprinde peste 1300 de piese legate de viaţa şi activitatea marii artiste. Expoziţia va fi vernisată mâine, 28 iunie 2019, ora 12.00, la Secţia de Etnografie a Muzeului Bucovinei din Suceava, şi va putea fi vizitată până în data de 1 octombrie 2019. La eveniment vor fi prezenţi şi muzeografii Secţiei de Etnografie a Muzeului Olteniei, Loredana Durău şi Bălan Anişoara, împreună cu conservatorul Sorin Turcu. Expoziţia „Maria Tănase – un simbol peren” a putut fi văzută şi de craioveni, fiind deschisă la Casa Băniei în octombrie 2018.
„Pasărea  Măiastră, aşa cum a numit-o Nicolae Iorga, nu a fost a unui singur loc sau a unui singur repertoriu, ci a fost a întregii ţări. Anul acesta, chiar pe 22 iunie s-au împlinit 56 de ani de la trecerea în eternitate a Mariei Tănase, iar pe 25 septembrie se vor împlini 106 ani de la naştere. Ne înclinăm cu recunoştinţă, pentru că Maria Tănase, prin har, cântec şi artă, este o expresie vie a sufletului însetat de frumuseţe”, spun muzeografii craioveni.
Expoziţia „Maria Tănase – un simbol peren”, care va fi deschisă la Muzeul Bucovinei din Suceava, are o importanţă deosebită, subliniază reprezentanţii Casei Băniei, datorită conţinutului de documente originale, piese de colecţie, fotografii ce surprind momente din viaţa Mariei Tănase, scrisori primite de-a lungul timpului, repertorii de scenă, programe de reviste, articole de spectacol, dar şi câteva tablouri ce aparţin Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj. Sucevenii vor avea ocazia să vadă certificatele de naştere, de căsătorie şi de deces ale artistei, manuscrise, piese cu dedicaţii, schiţe pentru costumele de seară, legitimaţii şi atestate, cartea de muncă, testamentul, fotografii cu momente din viaţa personală, fotografii cu Bucureştiul de altădată. Muzeografii craioveni au intrat în posesia acestei colecţii ce totalizează peste 1300 de piese în 1976, după mai bine de şase ani demersuri pentru a o primi ca donaţie din partea soţului Clery Sachelarie şi a unei bune prietene a artistei.
Ca urmare a recunoaşterii valorice a Mariei Tănase, Casa Regională a Creaţiei Populare din Oltenia, condusă la vremea respectivă de directorul Titi Baban, a organizat la Craiova, începând cu anul 1969, un festival folcloric care îi poartă numele. Anul acesta, Festivalul-concurs Naţional al Interpreţilor Cântecului Popular Românesc „Maria Tănase” se va desfăşura în perioada 11-15 noiembrie, în sala Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, în organizarea Consiliului Judeţean Dolj şi Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj. Ediţia a XXV-a este una aniversară, ce marchează împlinirea a 50 de ani de la debutul evenimentului.