Scandalul interceptărilor în Polonia: Premierul insistă asupra implicării unor oameni de afaceri care au legături cu Rusia

0
336

Premierul Donald Tusk, al cărui guvern a supravieţuit miercuri seara unei moţiuni de cenzură, insistă asupra implicării unor persoane care au legături economice strânse cu Rusia, în special în domeniul energetic, în scandalul înregistrărilor ilegale ce vizează oficiali de rang înalt şi oameni de afaceri polonezi, relatează agenţia ucraineană de presă Ukrinform, citând media de la Varşovia. „Evenimentele din jurul acestor înregistrări au legătură cu persoane care acţionează în domeniul afacerilor cu gaze între Polonia şi Rusia”, a afirmat Tusk, sugerând că în scandal ar fi implicate şi persoane având legătură cu comerţul cu cărbune cu Estul, într-un discurs rostit în Parlament înaintea supunerii moţiunii la vot. Concret, scandalul înregistrărilor ar avea legătură, în opinia sa, şi cu situaţia din Ucraina şi ar putea duce la o slăbire a poziţiei Varşoviei pe plan internaţional. În aprilie 2013, la Sankt-Petersburg, concernul rus de gaze Gazprom a semnat un memorandum cu firma poloneză EuRoPol Gaz (în care compania de petrol şi gaze PGNiG şi Gazprom deţin câte 48% din acţiuni, iar celelalte 4% Gas Trading) cu privire la intenţia de a construi o conductă de gaze „Yamal-Europa 2”, care să treacă prin Belarus, Polonia şi Slovacia, ocolind Ucraina. Premierul polonez a declarat atunci că Polonia nu se va implica în proiecte în care gazele naturale sunt o armă politică şi nu va construi un gazoduct care să ocolească Ucraina. Săptămânalul polonez „Wprost” a publicat în ultimele săptămâni stenogramele unor înregistrări audio neautorizate cuprinzând discuţii private purtate de mai mulţi politicieni şi miniştri ai Cabinetului condus de premierul Donald Tusk prin restaurante, ceea ce a declanşat un scandal de proporţii pe scena politică de la Varşovia, cu implicaţii pe plan internaţional. Printre cei înregistraţi se numără guvernatorul Băncii Centrale, Marek Belka, ministrul de Interne Bartlomiej Sienkiewicz, fostul ministru de Finanţe Jacek Rostowski, sau ministrul de Externe Radoslaw Sikorski. Fără să ştie că sunt ascultaţi şi înregistraţi, aceştia şi-au mărturisit opinii sincere, dar care au stârnit stupoare când au fost publicate. Cea mai notabilă a fost o discuţie în care ministrul de Externe a spus despre relaţia cu SUA că „nu face nici două parale”, întrucât, în opinia sa, ea creează polonezilor „sentimentul fals al securităţii” şi duce la conflicte cu Germania, Franţa şi Rusia. Parchetul polonez a anunţat, marţi, că doi chelneri din restaurantele unde au fost înregistrate respectivele discuţii au fost puşi sub acuzare şi încă două persoane au fost arestate, fără să ofere detalii despre acestea din urmă, dar presa speculează că ar fi vorba şi despre un important om de afaceri din sectorul comerţului cu cărbune.