Ponta: Dacă PSD nu vrea reforma internă pe Justiţie, să-şi găsească alt lider

0
294

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, ieri, că în statutul partidului trebuie introduse măsuri care să îi privească pe membrii care au probleme cu Justiţia, el subliniind că, dacă social-democraţii nu vor fi de acord, atunci îşi vor găsi un alt lider, care consideră că actuala situaţie este bună. „Consiliul Naţional poate să ia în discuţie şi după aceea în congres se va ratifica şi da, punctul meu de vedere este foarte clar: trebuie să avem în Statut prevăzut foarte clar ce se întâmplă cu funcţia politică şi funcţia administrativă în funcţie de diverse faze ale procesului penal. Dacă Consiliul Naţional şi colegii mei nu vor fi de acord cu acest lucru, atunci o să-şi găsească un alt lider, care consideră că e bine”, a spus Ponta. Întrebat dacă condiţionează adoptarea acestor modificări de prezenţa în funcţia de preşediinte, acesta a răspuns: „Nu condiţionez. Eu spun că PSD poate să câştige alegerile din 2016, locale şi parlamentare, dacă face însă nişte schimbări în modul său de organizare internă. Altfel, dacă vine altcineva, un alt coleg de-al meu care spune că nu trebuie să schimbăm nimic, că o să fie bine, îl las pe acela”.

Şi liberalii au început demersurile pentru modificarea Statutului formaţiunii, astfel încât să poată scăpa de cei certaţi cu legea. Vicepreşedintele PNL, Mihai Voicu, a declarat ieri că la nivelul partidului se discută despre introducerea de sancţiuni în funcţie de etapele procesuale în cazul membrilor de partid, pornind de la începerea urmăririi penale până la verdictul definitiv, menţionând că se doreşte clarificarea Statutului PNL. „În acest moment şi juriştii, şi secretariatele noastre generale, au în vedere prevederi în documente constitutive, că o fi Statut, că o fi Cod etic, vom vedea, pentru a elimina orice fel de neclaritate şi de a introduce în mod expres, pentru fiecare etapă a unei probleme cu justiţia, începând de la începerea urmăririi penale şi terminând cu un verdict definitiv, paşii statutari care trebuie urmaţi. Că e vorba de suspendarea din funcţia de conducere, că e vorba de suspendarea din calitatea de membru, sau pierderea definitivă a acestei calităţi, vom defini exact toţi aceşti paşi, fără nici un fel de confuzie sau contradicţie, şi evident că aceste lucruri vor fi aplicate fără nici un fel de dubiu şi fără nici un fel de discriminare sau chestiuni subiective, care ţin de persoane, la toţi cei aflaţi în astfel de situaţii”, a spus Voicu. După excluderea din partid a fostului ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu, prin procedura radierii, alţi doi parlamentari PNL, condamnaţi definitiv pentru fapte de corupţie la închisoare cu suspendare, ar intra sub incidenţa Statutului noului PNL: deputaţii Thuma Hubert şi Verginel Gireadă.