La Craiova, în urmă cu 23 de ani, s-a stabilit prin căsătorie o basarabeancă cu suflet mare şi o voce de aur, Alla Cebotari, actriţă la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri” şi o interpretă desăvârşită de muzică populară. Spectacolele susţinute de „olteanca de peste Prut”, aşa cum o alintă craiovenii, care deja au înfiat-o, au devenit în timp puntea de legătură trainică între cele două state: România şi Republica Moldova. Am stat de vorbă cu Alla Cebotari care ne-a împărtăşit gânduri despre ceea ce înseamnă integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană şi cât de importantă este această etapă în viaţa românilor de pe ambele maluri ale Prutului.
– Sunteţi o persoană extrem de îndrăgită şi un om cu suflet mare. Ştim că v-aţi ataşat de Craiova, de oamenii de prin partea locului, iar pentru meseria dumneavoastră aţi făcut o adevărată pasiune. Cum aţi ajuns la Craiova şi ce vă leagă de acest oraş?
– Într-adevăr sunt o basarabeancă cu suflet mare, aşa cum bine o spuneţi şi aş putea spune chiar că sunt prima basarabeancă stabilită la Craiova, vorbim de martie 1990, prima care a semnat actele de căsătorie, aici şi vă spun şi de ce… pentru că era atunci, doamna Nicoleta Miulescu, la Casa Căsătoriilor când mi-a spus „doamnă sunteţi primul caz şi nu ştiu efectiv ce acte aveţi nevoie ”, dar ştiu că am adus fel şi fel de acte, inclusiv certificatul de naştere al bunicilor să demonstrez, pentru că eu am venit prin repatriere, atunci era mai greu să obţii o cetăţenie şi era mai uşor să ajungi prin repatriere şi am adus certificatul bunicei mele, de la Chişinău, din arhivă, ca să demonstrez că la un moment dat, bunica a locuit pe teritoriul României. Şi într-adevăr pe certificat scria judeţul Tighina, ceea ce la noi judeţene nu au fost şi nu văzuzem vreodată aşa ceva.
„Doream să-mi aflu identitatea, rădăcile, doream să aflu de unde provin”
– Ce va îndemnat să luaţi hotărârea să plecaţi de acasă, din Basarabia, ce trăiri aţi avut la acel moment ?!
– După 1989, în martie, am venit la Craiova, iar în mai 1990 am făcut cununia civilă. Adică vorbim de doar câteva luni de după Revoluţie şi eu am venit să mă stabilesc aici, în oraşul meu drag. Am venit cu tot sufletul pentru că îmi doream încă din timpul facultăţii. Eu am absolvit Facultatea de Arte de la Chişinău „Gavriil Musicescu”, regia şi actoria, eram o luptătoare în mai multe domenii, aveam mai multe curiozităţi, dar cel mai arzător lucru era cel de a-mi cunoaşte identitate, rădăcile, doream să aflu de unde provin, ce este cu ţinutul nostru, al Basarabiei, de ce nu avem mai multe materii, de ce nu avem mai mulţi scriitori români pe care să-i putem studia în materia de la facultate şi am avut o profesoară foarte bună de limba română şi de dicţie, care preda la cursul nostru nostru de actorie, Lina Donnie, o actriţă de la Teatrul Luceafărul din Chişinău, îi mulţumesc că mi-a insuflat acest sentiment de patriotism, de românism, de esenţă, ca om, ca român.
– Cum vedeţi acest moment de la Vilnius care va avea loc doar peste câteva zile, cum va schimba soarta basarabenilor?
– Pentru mine este o mare bucurie să aud că se fac paşi importanţi în integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Cred că asta este cea mai importantă etapă din procesul integrării. Se vor deschide foarte multe oportunităţi, mai ales în domeniul culturii. Eu, de exemplu, am avut mai multe ocazii în care puteam să invit artişti din Republica Moldova, să-i aduc aici, la Craiova, la „Zilele Basarabiei” pe care le organizăm în fiecare an şi am întâmpinat aceste dificultăţi pentru că toţi aceşti artişti pot fi invitaţi numai cu chemare, iar acest lucru presupune foarte multe lucruri, de la asigurarea medicală, spaţiu, cazare, adică, tu eşti răzpunzător, îi inviţi pe propria ta răspundere, dar nici asta nu ar fi o problemă cât este birocraţia, cât sunt obstacolele care se pun în întocmirea dosarului, neexistând întotdeauna o deschiderea prea mare către aceste colaborări. Problema cea mai spinoasă sunt vizele
Prin integrarea în UE s-ar rezolva cea mai importantă problemă: vizele
– Aţi întâmpinat dificultăţi într-un demers de acest gen. A fost dificil să vă întâlniţi cu persoane dragi dumneavoastră, aici, în ţara mamă?!
– Da, de sigur, vorbesc din propria experineţă. De exemplu, surorile mele, noi suntem patru fete, acolo în Basarabia au rămas patru şi eu am venit aici, iar la fiecare eveniment aş fi dorit să le invit şi pe ele aici, la Craiova, dar a fost foarte greu, de fapt ne-a fost imposbil să ne strângem vreodată toate patru, pentru că lor nu le-a dat viză concomitent, ba primea una, ba primeau două, dar niciodată nu au primit toate trei. Aşa că prin această integrare vor dispărea vizele, un lucru extrem de important. Va fi foarte bine pentru toată lumea. Se vor intensifica colaborările între artiştii din Uniunea Europeană şi artiştii din Republica Moldova, vor exista colaborări între Teatrul de la Chişinău şi cel de la Milano, Paris, Berlin. Mă gândesc acum la colaborările cu Teatrul Licurici de acolo, cu care noi suntem deja foarte buni prieteni, dar în felul acesta îi vor cunoaşte şi ei mai mulţi oameni din întreaga Europă.
– Priviţi cu optimism, cu încredere, cu aspiraţii integrarea în marea familie europeană?
– Sunt convinsă că această intrare în UE va crea mult mai multe prietenii, va fi o punte de legătură mult mai simplă. Părinţii mei nu au mai venit la mine de când se trecea pe buletin. A fost după Revoluţie o perioadă de vreo doi ani de zile când românii de pe ambele maluri ale Prutului puteau să vină dar pe bază de buletin. Acum, ca părinţii mei să poată să vină în România ar trebui să stea pe la Ambasadă. Sora mea îmi spune că pentru a se obţine viza, se stă practic, se doarme pe treptele Ambasadei de acolo, plus costurile care sunt mari, plus că trebuie să ai o sumă de 500 de euro să-i depui în cont, iar dacă vin două persoane sunt automat 1000 de euro, plus paşapoartele care se fac tot pe bani, deci vor dispărea aceste costuri. Astfel ne vom cunoaşte mai bine sufletele. Una este să afli din ziare ce se mai întâmplă în România şi alta este să le dai posibilitatea să vină şi să vadă, personal, să viziteze, să privească spectacole să se întâlnească cu rudele, prietenii de aici, din România.
„Tinerii vor studia în Europa, dar sper să se întoarcă apoi la baştină”
– Dar pentru tinerii din Moldova vedeţi ceva oportunităţi, aveţi doi băieţi mari, care vor urma studii universitare, i-ar tenta să obţină o bursă la Bruxelles sau la Paris?
– Această integrarea în UE va oferi totodată posibilitatea studenţilor din Republica Moldova să vină să se înscrie la facultăţile din marile centre universitare europene. Ar fi un schimb de experienţă interesant. Eu, de exemplu, sunt convisă că cei doi copii ai mei ar fi tentaţi să plece să studieze la unversităţile din Europa. Dar ce vreau să spun, eu am participat la un seminar la Biblioteca Judeţeană, organizat chiar de cotidianul „Cuvântul Libertăţii” din Craiova, unde părintele Boian, din Valea Timocului spunea un lucru care pe mine m-a marcat foarte mult „cei care aţi venit aici, indiferent că suntenţi basarbeni, timoceni, bulgari, sârbi, minorităţi, acumulaţi experienţa din România şi când o fi retrăgeţi-vă la locul de baştină ca să împărtăşiţi acolo ceea ce aţi învăţat aici, să le împărşiţi celor de acolo din experienţa voastră”. Mie mi-au pătruns în suflet aceste vorbe şi de atunci mă tot întreb „ce caut eu aici ?!, ce caut eu în Oltenia ?! de ce am venit aici ?!”.
– Aşadar de ce a venit la Craiova, Alla Cebotari ?! Aţi găsit astăzi răspunsul la această întrebare?
– Pentru un schimb de experienţă. Acum mi-am dat seama, eu am venit aici, la Craiova cu experienţa mea, cu o şcoală altfel, cu o altă muzică, de aceea mi-am şi intitulat albumul „Olteanca de peste Prut”, zece cântece din Oltenia şi zece din Basarbia şi cred că peste ani voi merge înapoi, în Basarabia, pentru organiza spectacole, pentru a le împărtăşi celor din Basarabia din experienţa mea de această dată acumulată aici, la Craiova. Poate mă voi întoarce la Chişinău ca să predau teatru, vorbire scenică, nu ştiu, dar sigur mă voi întoarce…
„Noi suntem o dinastie la Chişinău”
– La ce proiect lucraţi în prezent, profesional care vă sunt priorităţile?
– În prezent am un proiect în colaborare cu surorile mele, Aşa cum v-am spus noi suntem patru surori şi nu am reuşit să ne reîntâlnim vreodată toate patru aici, la Craiova, pentru că aşa cum v-am spus şi vreau să accentuez acest fapt, o mare problemă sunt aceste vize. Noi suntem o dinastie la Chişinău, adică, noi suntem o dinastie de muzicanţi. Tatăl meu este trompetist, fraţii lui, cinci la număr toţi sunt muzicanţi, fiecare la instrumentul lui şi toate surorile mele cântă. Ele, acolo au un ansamblu se numeşte „Nistrencele” şi nu am reuşit să ne adunăm şi noi niciodată. Una din surorile mele predă la Conservator, cobza şi vocal, cea mijlocie predă muzica la o grădiniţă, mai am o soră care este tot la o şcoală şi predă muzica, dar nu la Chişinău, ci într-un orăşel mai mic din Republica Moldova şi pare atât de dificilă această întâlnire pe care o aşteptăm de atâţia ani.
– Sunteţi împlinită, v-aţi mai dori ceva pe linie artistică?
– Eu pot să spun că sunt împlinită, acum de exemplu mă găsiţi alături de colegii mei într-un sediu nou, unii au spus „căsuţa noastră” eu spun „palatul fermecat”, având un spaţiu rezonabil, sunt săli destinate atelierelor de lucru pentru copilaşii din oraş, sala de spectacol este mult mai mare. De vreo două luni de zile jucăm spectacole aici şi pot să vă spun că jucăm cu sala plină la refuz. Şi acesta este un lucru foarte bun pentru noi. Eu aştept şi spectacolele noi, pentru că până acum le jucăm pe cele montate deja de noi.
– Ce mesaj le transmite-ţi basarabenilor, de fapt tutror celor care vă îndrăgesc, aici şi la Chişinău?
– Credinţa în noi şi credinţa în Dumneze pentru că dacă nu ai credinţă nu ai nimic. Le doresc tuturor sănătate şi să spere în bine, pentru că dacă nu sperăm la mai bine nici nu vom avea vreodată acest bine. Doamne ajută !
