Şase artişti şi o pasiune comună: „Aquarelle Groupe”

0
728

Tehnică picturală pe cât de agreată într-o vreme de artişti şi public, deopotrivă, pe atât de puţin pusă în valoare în prezent, acuarela este elementul central al unei expoziţii deschise, zilele acestea, la Galeria „ARTA” a Uniunii Artiştilor Plastici din România – Filiala Craiova. Lucrările – acuarelă, dar şi grafică şi pictură – poartă semnătura membrilor „Aquarelle Groupe”, format din şase artişti plastici olteni ale căror nume nu sunt deloc străine iubitorilor de artă: Aurora Speranţa Cernitu, Ana Curcă, Nicolae Predescu, Ovidiu Bărbulescu, Alexandru Pascu şi Gheorghe Vlaicu. Îi uneşte nu numai pasiunea pentru acuarelă, ci, după cum remarca la vernisaj Florin Rogneanu, directorul Muzeului de Artă din Craiova, şi o prietenie extraordinară, ca şi dragostea pentru acest oraş, toţi dedicându-i o parte din creaţia lor artistică.

«În urmă cu aproape 30 de ani lua fiinţă la Craiova un grup, care s-a intitulat la început „Grupul celor 6”, apoi „6+1” şi „6+2”. Un grup de artişti care s-a reunit nu pentru a construi un gen de artă, deci nu pentru o idee estetică, ci s-a bazat pe o solidaritate şi o prietenie extraordinare. Nu întâmplător îi vedeţi şi după 30 de ani împreună, chiar dacă între timp au pierdut unii colegi. Acuarela a fost, de data aceasta, cea care i-a reunit. De-aici şi denumirea, sub care au expus la Ploieşti, la Piatra Neamţ, ultima lor mare expoziţie având loc la Muzeul de Artă din Calafat», a menţionat, la vernisajul expoziţiei, Florin Rogneanu, directorul Muzeului de Artă din Craiova.

Publicul regăseşte pe simezele Galeriei „ARTA” creaţiile a trei cunoscuţi artişti şi, totodată, apreciaţi profesori de arte plastice: Alexandru Pascu (n. 1937, Bucureşti), absolvent al Academiei de Artă „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, Nicolae Predescu (n. 1938, Făureşti-Vâlcea), care prezintă o serie de lucrări executate în acrilic, şi Ovidiu Bărbulescu (n. 1940, Bobiceşti-Olt), ultimii doi formaţi la Academia de Artă „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti. Un colţ întreg este dedicat Veneţiei – de cine altcineva decât de Aurora Speranţa, care a obişnuit publicul cu compoziţiile din oraşul-muzeu aflat pe ape, atât de drag sufletului său. Adaugă sensibilitatea şi meticulozitatea sa, exprimate într-un gen de artă care aproape nu se mai practică astăzi, miniatura, Ana Curcă. În fine, cu statut de invitat, expune Gheorghe Vlaicu (n. 1944, Dîrvari-Mehedinţi), „preşedinte aproape 20 de ani la cel mai important cenaclu de artă plastică al amatorilor din România, printre puţinii care mai practică azi linogravura şi care încă mai concepe ex-libris, dar şi un foarte bun cântăreţ la fluier şi caval”, după cum l-a prezentat Florin Rogneanu.

Dincolo de pasiunea pentru acuarelă există însă şi alte lucruri care îi unesc şi îi fac să fie prieteni pe cei şase: Craiova – oraş pe care cu toţii îl iubesc, dedicând parte din creaţia lor artistică unor peisaje sau colţuri ale vechiului târg, şi Dobriceni – localitate din comuna Iancu Jianu, judeţul Olt, unde în fiecare an îşi dau întâlnire în cadrul unei tabere de creaţie. Expoziţia „Aquarelle Groupe” s-a deschis pe data de data de 15 noiembrie şi poate fi vizitată până la sfârşitul lunii, intrarea la Galeria „ARTA” fiind liberă.

Florin Rogneanu, directorul Muzeului de Artă din Craiova: «Acuarela este un gen considerat astăzi minor. Pentru foarte mulţi, a fost doar un exerciţiu pregătitor, pentru a intra în problematica picturii plain air, de a proiecta o mare compoziţie la faţa locului şi a o finaliza în atelier, un exerciţiu de constituire a marilor compoziţii de tapiserie haute-lisse. Aşadar, un fel de adjuvant al artistului, al exprimării materialului definitiv. Dar ea este extrem de rafinată, de plăcută ochiului. Are un mare dezavantaj, mai ales pentru colecţiile noastre: acuarela este degradabilă, din cauza intensităţii luminii naturale. Din păcate, asta a făcut ca ea să nu mai aibă acelaşi fast, muzeele să nu mai deschidă astfel de expoziţii. Nu există nici un muzeu din România care să fi organizat în ultimii 20 de ani un salon naţional de acuarelă. Şi sunt mari acuarelişti în istoria artelor româneşti».