Şoferul fugar de la Pieleşti n-a scăpat din ares

0
462

Tânărul de 27 de ani care a accidentat mortal o femeie de 56 de ani, din Pieleşti, şi a fugit de la faţa locului, arestat preventiv, sâmbăta trecută, a vrut să fie pus în libertate. Tribunalul Dolj însă i-a respins contestaţia la sfârşitul săptămânii trecute, astfel că rămâne în arestul IPJ Dolj cel puţin până la expirarea celor 30 de zile pe cât a primit mandat.

Judecătorii Tribunalului Dolj au respins, joi, 22 octombrie a.c., contestaţia formulată de Salam Abdul Răzvan Iulian împotriva hotărârii din 17 octombrie a.c. prin care a fost arestat preventiv pe 30 de zile pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului: „Respinge contestaţia formulată de inculpatul Abdul Salam Răzvan Iulian împotriva încheierii nr. 129/17.10.2015 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 25146/215/2015”. Astfel, tânărul şofer va rămâne în spatele gratiilor cel puţin până la expirarea celor 30 de zile. Reamintim că, joi, 15 octombrie a.c. seara, în jurul orei 20.30, pe DN 65, în localitatea Pieleşti, s-a produs un accident de circulaţie în urma căruia o persoană şi-a pierdut viaţa, şoferul care a produs accidentul părăsind locul faptei. La locul tragediei au ajuns echipaje de poliţişti de la Serviciul Rutier Dolj, dar şi o ambulanţă, însă medicii n-au putut decât să constate decesul victimei, care suferise multiple fracturi. S-a stabilit că este vorba despre Ioana Dumitru, de 56 de ani, din comuna Pieleşti. Din cercetările poliţiştilor a reieşit că Salam Abdul Răzvan Iulian, de 27 de ani, cetăţean arab cu domiciliul în Craiova, în timp ce gonea, la volanul bolidului său, un BMW serie 5, dinspre Balş către Craiova, a accidentat-o mortal pe Ioana Dumitru, de 56 de ani, din comuna Pieleşti, pieton, care se deplasa în aceeaşi direcţie de mers pe partea carosabilă şi şi-a continuat deplasarea, abandonând victima în drum.