Dolj: Șofer prins circulând cu 136 km/h în localitate

0
407

Ieri, 25 octombrie a.c., polițiștii rutieri doljeni au organizat principalele drumuri din județ, cu risc ridicat de producere a accidentelor, o acțiune pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun atunci când depăşesc regimul legal de viteză. Acțiunea este urmare a faptului că, viteza, excesivă sau neadaptată, reprezintă principala cauză generatoare de accidente în județul nostru. În urma activităților desfășurate, oamenii legii au constatat 117 abateri de natură contravențională pentru sancționarea cărora au aplicat amenzi de peste 23.000 lei. Totodată, polițiștii doljeni au reținut 9 permise de conducere și au retras 2 certificate de înmatriculare. În cadrul acțiunii, oamenii legii l-au depistat și pe Florin S., de 31 de ani, din Drobeta Turnu Severin, în timp ce  conducea un autoturism pe D.N. 6, în localitatea Ișalnița cu viteza de 136 km/h. Tânărul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 945 lei şi i-a fost reţinut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile, după cum au precizat reprezentanții IPJ Dolj.