„Autorităţile române sunt responsabile pentru implementarea proiectului”

0
124

Comisarului european pentru Politica Regională, Corina Creţu a făcut câteva precizări cu privire la dezbaterea publică recentă din România privind autostrada Orăştie-Sibiu. Oficialul european a spus că această situaţie trebuie analizată cu atenţie, întrucât lucrările au fost aproape în totalitate finalizate.

Mai mult, Corina Creţu spune clar, cu subiect şi predicat, că autorităţile române sunt responsabile pentru implementarea proiectului şi trebuie să evalueze dacă acesta poate fi împărţit în două faze sau poate fi completat cu finanţare naţională, în conformitate cu Regulamentul General al Comisiei Europene. „Serviciile DG Regio sunt în continuare disponibile să sprijine autorităţile române în cazul acestui proiect, pentru a se asigura împreună că sunt respectate toate condiţiile de finanţare, astfel încât să vorbim de o utilizare efectivă şi eficientă a Fondurilor Structurale şi de Investiţii, în beneficiul României şi al Uniunii Europene.”, a subliniat comisarul european.

Lucrările se pot finaliza în 2016…dar pe fonduri naţionale

Potrivit  Regulamentului General 1083/2006, data limită de eligibilitate a cheltuielilor efectuate de beneficiari în perioada 2007-2013 este 31 decembrie 2015. În cazul în care un proiect nu este încheiat până la 31 decembrie 2015, autorităţile naţionale pot finaliza lucrările cu fonduri naţionale în 2016, înainte de depunerea documentelor de închidere a programului. O altă opţiune, tot conform Regulamentului General, este aceea de fazare a proiectului, prin extinderea finanţării acestuia pe parcursul a două perioade de programare: faza 1 este finanţată în cadrul perioadei 2007-2013 şi faza 2, în cadrul exerciţiului bugetar 2014-2020. Proiectul  Autostrăzii Orăştie – Sibiu, ca parte a Reţelei de Transport Trans-Europene (TEN-T CORE), prevede construirea a 82,07 km de autostradă care leagă cele două oraşe.

Comisia Europeană a decis, în septembrie 2011, finanţarea acestui proiect cu 510 de milioane de euro din Fondul de Coeziune. Autostrada a fost împărţită în 4 loturi de punere în aplicare. Loturile 1 şi 2, având lungimea de circa 44 km, au fost deschise traficului în 2013. Loturile 3 şi 4 au fost deschise traficului în 2014. Lotul 3, de aproximativ 22 de kilometri, este cel unde au fost identificate fisuri în structura de drum.

Conform site-ul Comisiei Europen, „lucrările de reconstrucţie sau de consolidare vor trebui să fie finanţate de la bugetul de stat, iar autorităţile române au obligaţia de a se asigura că întreaga autostradă este finalizată şi funcţională înainte de trimiterea documentelor de închidere a programului,  termenul limită fiind martie 2017”.