Ne-a părăsit regizorul Liviu Ciulei

0
541
Uniunea Teatrală din România (UNITER) şi Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti deplâng această enormă pierdere şi prezintă condoleanţe familiei artistului, aflată departe de ţară. Intrată în rândul personajelor legendare ale scenei româneşti, imaginea lui LIVIU CIULEI, imaginea unui om de rară civilitate şi de profundă umanitate, ne va sta alături în încercarea de a-i reda teatrului românesc nu doar teatralitatea, ci, mai cu seamă, respectul faţă de sine însuşi. Fie-i lină călătoria printre stele şi uşoară, povara eternităţii!

A plecat dintre noi, cu discreţia care i-a fost întotdeauna proprie, LIVIU (IOAN) CIULEI, cea mai complexă personalitate pe care a avut-o vreodată teatrul din România, regizor, scenograf şi actor de uriaş talent, formator de trupă şi conducător de teatru, totodată important regizor şi actor de film.

Născut în 1923 şi destinat iniţial unei cariere de arhitect ce urma să o continue pe cea inginerească a tatălui său (constructorul teatrului numit astăzi „C.I. Nottara”), LIVIU CIULEI a părăsit repede liniştea planşetei şi siguranţa betonului pentru tumultul şi capriciile scenei de teatru, unde, ca scenograf mai întâi, ca actor şi regizor curând după aceea, avea să strălucească timp de peste şase decenii.

Indisolubil legat de Teatrul Municipal devenit, la începutul anilor 1960, Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” – al cărui director a fost între 1963 şi 1972 –, LIVIU CIULEI este autorul unor spectacole care au făcut nu numai faima acestei instituţii devenite, sub conducerea sa, cel mai bun ansamblu din ţară, ci şi renumele teatrului românesc pe mapamond. Cum vă place, Moartea lui Danton, Leonce şi Lena, O scrisoare pierdută, Lungul drum al zilei către noapte, Azilul de noapte, Furtuna sunt titlurile unor montări a căror faimă a străbătut timpul, vorbind şi astăzi iubitorului de teatru, cu aceeaşi prospeţime, despre o conştiinţă mereu trează şi exigentă, o viziune plastică rafinată şi, mai ales, o unică ştiinţă a lucrului cu actorii.

Au fost calităţi care l-au impus pe LIVIU CIULEI şi în teatrele din străinătate – Germania, Franţa, Italia, Statele Unite, Marea Britanie, Australia, Israel –, unde a lucrat mai ales în anii 1975-1990, după brutala sa înlăturare, de către autorităţile comuniste, de la conducerea Teatrului „Bulandra”. A fost director al Teatrului Vivian Beaumont de la Lincoln Center din New York (1979-1980) şi director artistic al Teatrului „Tyrone Guthrie” din Minneapolis (1980-1986) şi a predat cursuri de regie şi actorie la Columbia University şi New York University.

Reîntors în ţară după 1990, a realizat la Teatrul „Bulandra”, al cărui director onorific a devenit, spectacolele Visul unei nopţi de vară, Deşteptarea primăverii, Hamlet, Henric al IV-lea şi Şase personaje în căutarea unui autor, desăvârşind astfel o carieră regizorală de remarcabilă longevitate. Şi încă ar mai fi putut lucra. În ultima vreme, dezamăgit de precaritatea materială şi debusolarea spirituală din teatrul românesc – care îi datorează nu mai puţin decât inaugurarea unei noi ere în gândirea autohtonă despre spectacolul scenic, marcată de celebrul său articol-manifest „Reteatralizarea picturii de teatru” (1957) –, se dedicase dragostei dintâi, arhitectura, desăvârşind planurile unor construcţii pe care nu le-a văzut însă ridicate. Ultimul edificiu pe care şi-a pus numele este superbul album intitulat Liviu Ciulei – Cu gândiri şi cu imagini, publicat în 2009.

LIVIU CIULEI ne-a părăsit. Dispar, odată cu el, o întreagă epocă de civilizaţie teatrală, de dedicaţie totală faţă de meserie, de competenţă profesională autentică şi, înainte de orice, de iubire necondiţionată pentru scândura scenei şi tot ce există deasupra ei.