Timp de două zile, ieri şi astăzi, aproximativ 200 de militari români şi polonezi din cadrul Brigăzii Multinaţionale Sud-Est donează sânge pentru o şansă la viaţă. Activitatea de donare are loc la sediul Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, în colaborare cu Centrul Mobil de Donare din cadrul Centrului Regional de Transfuzie Sangvină Craiova. Militarii români au mai donat voluntar şi cu alte ocazii, iar militarii polonezi fac asta periodic, în incinta unităţilor militare de care aparţin.
Timp de o lună de zile, Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Craiova a organizat o amplă campanie de donare de sânge, dar şi de promovare şi conştientizare a importanţei acestui acţiuni. Autocarul şi personalul medical s-au aflat pe parcursul lunii august pe esplanada Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, în încercarea de a sensibiliza cât mai multă lume în vederea donării de sânge. “Prin acest tip de campanii se promovează donarea de sânge benevolă, ca gest responsabil, altruist, independent de interese materiale, care contribuie la creşterea siguranţei sistemului transfuzional. Mii de pacienţi din spitalele din România au nevoie de transfuzii de sânge sau de preparate sangvine pentru a supravieţui. Avem o acţiune similară cu militarii din Caracal, ei sunt donator fideli. M-au impresionat şi militarii români, dar mai ales cei polonezi, pentru că ei donează pentru bolnavii noştri…”, ne-a precizat prof. univ. dr. Adriana Turculeanu, directorul Centrului Regional.
Laborator mobil, personal specializat şi mulţi voluntari
Militarii români şi polonezi au citit în mass-media locală şi nu numai despre nevoia de sânge, despre copiii de leucemie internaţi în spitalele româneşti, care au nevoie de sânge. Atunci s-au hotărât să contacteze conducerea Centrului Regional de Transfuzii şi au căzut de acord ca laboratorul mobil să se deplaseze două zile consecutive în incinta unităţii militare, situată pe strada Caracal, unde are loc acţiunea de donare de sânge. Bine organizaţi, în două mici detaşamente, românesc şi polonez, militarii s-au aliniat şi au intrat rând pe rând în laborator unde medicii şi asistenţii medicali de la Centrul Regional au întreprins toate măsurile necesare ca colectarea sângelui să se facă rapid şi în condiţii de igienă maxima.
***
Julia Malicka, fruntaş în Armata Poloneză: „Cel mai important lucru pentru noi este că suntem aici şi putem să donăm sânge pentru copiii aflaţi în suferinţă. Scopul principal al acestei acţiuni este de a salva vieţi şi ne bucurăm foarte mult că o putem face. Idea donării de sânge a venit dintr-o dorinţă comună, adică, şi din partea contingentului românesc dar şi din partea noastră. În luna decembrie vom dona din nou şi sper să fim mult mai mulţi care să putem dona”.
***
Jacek Rok, militar polonez, radio-comunicaţii: „Am 26 de ani şi am donat de opt ori sânge până acum . Prima dată am donat la 18 ani şi atunci am avut un pic de emoţie, astăzi, nu am avut nicio teamă, nicio emoţie. Cel mai important lucru la această acţiune este faptul că ea ajută foarte mulţi oameni”.
***
Slt. Alina Bizău, UM 01047: „Am donat sânge şi le recomand şi altora care pot să facă acest gest să-l facă, pentru că sângele salvează vieţi. Adică, putem şi noi să fim salvatori. Am fost informaţi despre această campanie, de fapt militarii donează sânge şi în cadrul organizat cum este acesta, dar şi voluntar, direct la Centru”.
***
Cpt. Marius Stăncioiu: „Zilnic, mii de pacienţi din spitale din România au nevoie de transfuzii de sânge sau preparate sangvine pentru a supravieţui. Cu toate acestea, de cele mai multe ori, donăm sânge doar când cineva drag are nevoie, însă noi am hotărât să donăm, ACUM!”.