EDITORIAL / După socialiştii francezi, social-democraţii germani – înfrângere istorică!

0
97

Dacă socialiştii francezi au fost marii perdanţi ai alegerilor legislative de la începutul verii, după ce se aflaseră la guvernare, a venit rândul social-democraţilor germani, şi aceştia la guvernare în „marea coaliţie”, să înregistreze un eşec sângeros. Cu 20,8%, partidul condus de Martin Schulz, fost preşedinte al Parlamentului European, bifează o nouă înfrângere. A patra consecutivă. Aceasta însă – istorică. Fiindcă în 2009, cu Frank Walter Steinmeier, lider, acum preşedintele Germaniei, SPD obţinuse 23% şi cu Perr Steinbruck, în 2013, depăşise pragul de 25%. Şi dacă victoria Angelei Merkel este una amară, mult mai amară este înfrângerea congenerilor social-democraţi, care au şi anunţat că nu vor participa la viitoarea guvernare, după ce în calitatea de parteneri ai CDU-CSU, forţaseră introducerea salariului minim şi o serie de măsuri sociale. De fapt, ambele partide istorice, care au format „marea guvernare”, au înregistrat rezultate slabe – reculul este deplâns – încât cancelarul Angela Merkel va fi obligat, de-acum, la o „coabitare jamaicană”, după culorile drapelului statului din Caraibe (negru – conservatori, galben – liberali, verde – ecologişti).

Şocul alegerilor de duminică îl reprezintă accederea, altminteri previzibilă în Bundestag, a Alternativei pentru Germania (AfD) cu un scor de 12,6%, ceea ce conferă formaţiunii respective statutul de a treia forţă politică. Se pune astfel capăt unei perioade de 60 de ani în care ţara a refuzat naţionaliştii radicali, în marja vieţii politice. Cotidianul de stânga TAZ scrie că „rasiştii sunt înăuntru”, pentru ca Berliner Morgenpost să vorbească de „un seism politic”. În schimb, influentul cotidian „Bild” pune accent pe pătrunderea radicalilor, ca „fructe ale fricii”. Interesantă este abordarea ziarului „Israel Hayom”, apropiat de prim-ministrul Benjamin Netanyahu, care scrie că „AfD este un partid protestatar, naţional-conservator, cu mesaje clare împotriva imigraţiei de masă, terorismului, criminalităţii şi violenţei legate de sosirea refugiaţilor musulmani”. Autorul relevă, între altele, poate cu regret, că autorităţile israeliene au refuzat să dialogheze cu liderii AfD, în timp ce întreţin contacte cu extrema-stângă germană, descrisă ca „anti-semită, anti-sionistă şi anti-Israel”. Adică anti-semitismul de extremă stângă este acceptabil, în timp ce anti-semitismul AfD este un obstacol în calea dialogului, eu elemente pro-israeliene, care militează în rândurile sale. Cu 94 de deputaţi, acest partid anti-elite, anti-Islam, anti-Europa a intrat în parlamentul german, pentru prima dată după război. Denunţarea inegalităţilor sociale a acompaniat discursurile liderilor AfD, în timpul campaniei electorale. Şi un detaliu: un milion din alegătorii Angelei Merkel (CDU-CSU), în 2013, au votat acum AfD. Angela Merkel a câştigat fără a convinge, devenind cancelarul cel mai longeviv al Germaniei. Alianţa cu liberalii (FDP) şi verzii, care se croşetează, nu va fi uşoară din cauza disensiunilor dintre ecologişti şi liberali pe viitorul motoarelor diesel şi chestiunea imigraţiei. Mai sunt şi alte dificultăţi, deloc uşor surmontabile. Dar, cu calmul său, statornic, chiar funciar, Angela Merkel va scoate lucrurile la capăt. Nu exclude… alegeri anticipate. Are principii şi un ritm propriu. Şi o bună busolă ideologică. O aşteaptă dosare grele: reformarea zonei euro, negocierea Brexit, viitorul relaţiilor transatlantice sub preşedinţia Donald Trump şi chiar chestiunea sancţiunilor impuse Rusiei. În ceea ce ne priveşte, după ce preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, îşi exprima convingerea, în Parlamentul European, că România şi Bulgaria au trecut testele, care să le permită accederea în spaţiul Schengen, ne-am trezit imediat obstrucţionaţi de Haga, Viena şi Berlin. Mai putem aştepta o „răsturnare” de puncte de vedere? Cutremurul politic din Germania ne arată că şi o ţară foarte normală, cu o economie sănătoasă, se confruntă cu problemele altor ţări de pe continent. Revenind la înfrângerea social-democraţilor germani, care succede celei a socialiştilor francezi, se poate spune că stânga europeană respiră greu, de la o vreme, în timp ce extrema-stângă, dar şi extrema-dreaptă, au „vânt în pupă”.