În prezent, la asiguraţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate se află circa 14,5 milioane de carduri, dintre care aproape două milioane de carduri nu au fost încă activate de titulari.
CNAS a început distribuirea unui lot de 386 mii de carduri care au fost tipărite şi personalizate în săptămânile precedente, beneficiari fiind asiguraţii care nu au dispus de acest document electronic până în prezent.
Acest lot se adaugă altor 124 mii de carduri care au fost emise şi transmise către beneficiari pentru înlocuirea documentelor similare pierdute, deteriorate, furate etc. În total, în acest an au fost emise 510 mii de carduri naţionale de sănătate.
CNAS efectuează toate demersurile necesare pentru continuarea emiterii cardurilor pentru persoanele asigurate care nu au dispus de acest document până în prezent, precum şi pentru pregătirea emiterii unor noi carduri în locul celor care vor depăşi durata de valabilitate de cinci ani, începând din anul 2018.
Cum se poate activa cardul naţional de sănătate
Procesul de distribuire a cardului naţional de sănătate a început în urmă cu trei ani. Până în prezent, peste 14 milioane de asiguraţi au intrat în posesia cardului de sănătate prin intermediul serviciilor poştale. Procesul de tipărire şi distribuire a cardului naţional de sănătate va continua pentru persoanele care împlinesc vârsta de 18 ani şi/sau dobândesc calitatea de asigurat ulterior momentului distribuirii iniţiale.
Activarea cardului de sănătate se va face la orice furnizor de servicii medicale (cabinet de medicină primară, spital, ambulatoriu, laborator) la care asiguratul va apela prima dată după primirea cardului. Nu este necesar ca asiguratul să meargă special la medic pentru activarea cardului.
Operaţiunea de activare durează maxim 30 de secunde şi constă în înlocuirea codului pin iniţial al cardului (000) cu un cod pin din patru cifre ales de asigurat, pe care acesta nu trebuie să îl divulge. Codul pin rămâne în proprietatea asiguratului, la fel ca şi cel de la cardul bancar.
Odată activat, cardul de sănătate va fi prezentat ori de câte ori asiguratul apelează la furnizorii aflaţi în contract cu casa de asigurări de sănătate pentru servicii medicale sau farmaceutice. Furnizorul va introduce cardul în cititor, iar asiguratul va tasta codul pin. Instant, aplicaţia cardului va afişa un mesaj în care va informa furnizorul dacă posesorul cardului este asigurat sau nu.
Ce se întâmplă în cazul cardurilor pierdute
Utilizarea cardului reprezintă dovada că asiguratul a fost prezent la furnizorul de servicii medicale. În acest fel se validează serviciul de care a beneficiat, în vederea decontării din fondul de asigurări sociale de sănătate.
Pentru serviciile medicale de urgenţă nu este necesară utilizarea cardului de sănătate. Aceste servicii fac parte din pachetul minim de servicii medicale, care se acordă atât persoanelor asigurate cât şi celor neasigurate.
Asiguraţii care au primit carduri naţionale de asigurări sociale de sănătate cu date personale eronate, sau au pierdut/distrus acest document, vor solicita eliberarea unui nou card la casa de asigurări de sănătate în evidenţa căreia se află. Asiguraţii vor primi cu titlu gratuit noul card de sănătate în situaţia în care cardul conţine date eronate.
Asiguraţii vor plăti contravaloarea serviciilor de producţie şi distribuire prin poştă a noului card, în cazul pierderii/distrugerii cardului iniţial, respectiv suma de 15,50 Ron.
Plata se va face la sediul casei de asigurări în evidenţa căreia se află asiguratul. În cazul solicitării unui nou card de sănătate, până la primirea acestuia, asiguratul va beneficia de servicii medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate în baza unei adeverinţe de înlocuire a cardului de sănătate.
De asemenea, pentru asiguraţii care refuză primirea cardului de sănătate din motive religioase sau de conştiinţă, în baza unei cereri în care se expun motivele refuzului, casa de asigurări de sănătate va elibera adeverinţa de înlocuire a cardului de sănătate. Adeverinţa este valabilă trei luni de la eliberare.