Despre „Depopularea României – cauze şi consecinţe”, la „Întâlnirile SpectActor”

0
478

Teatrul Naţional „Marin Sorescu” reia, în stagiunea 2017-2018, seria de conferinţe susţinute de personalităţi culturale şi pedagogice ale României, „Întâlnirile SpectActor”. Primul invitat al acestei toamne este Dorel Dumitru Chiriţescu, profesor universitar dr. la Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu. Acesta va susţine conferinţa „Depopularea României – cauze şi consecinţe” – duminică, 1 octombrie, de la ora 11.00, în Sala „Ion D. Sîrbu”. Moderator: scriitorul Nicolae Coande. Bilete pentru accesul la conferinţă sunt puse în vânzare la agenţia teatrului.

„Dacă cineva m-ar întreba care este marea problemă pe care socialul românesc o are de înfruntat acum şi în viitor, i-aş răspunde fără să mă gândesc: emigraţia”. „România înregistrează cea mai mare diasporă din UE după Marea Britanie, Polonia şi Germania. Aceste cifre (circa 3,4 milioane de cetăţeni români au ales să muncească altundeva decât în ţară) duc la o slăbire considerabilă a potenţialului economic, demografic al ţării cu consecinţe greu de cuantificat pentru viitorul apropiat”, subliniază profesorul Chiriţescu.

Dumitru Dorel Chiriţescu (n. 1965) este absolvent al Facultăţii de Știinţe Economice din cadrul Universităţii din Craiova, doctor al acestei instituţii. Este prof. univ. la Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, decan al Facultăţii de Ştiinte Economice. Este colaborator al revistei „Dilema veche”, unde susţine rubrica „Viaţa de capital”. Cel mai recent volum: „Capitalismul, o dezbatere despre construcţia socială occidentală”, Editura Institutul European, Iaşi, 2016.