Universitatea din Craiova: Conferinţă de lansare a două noi proiecte din seria “Student antreprenor”

0
584

În Aula „Mihai I al României” din cadrul Universității din Craiova va avea loc joi, 27 iunie 2019, ora 12.00, conferinţa de lansare a două  noi proiecte din seria “Student antreprenor”.

Primul proiect, Proiectul „Student antreprenor în cadrul Facultății de Agronomie” din cadrul Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020, s-a semnat pe 20 iunie 2019 și se implementează începând cu 26 iunie 2019, de către Universitatea din Craiova, iar manager de proiect este prof. univ. dr. ing. Tudor Alexandru.

Cel de-al doilea proiect, „Student antreprenor în cadrul Facultăților de Științe și Inginerie”, este, de asemenea, cofinanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, manager de proiect prof. univ. dr. ing. Daniela Roşca. Şi acesta este implementat de Universitatea din Craiova, pe o perioadă de 24 de luni, începând cu data de 21 iunie 2019.

“Grupurile țintă ale proiectelor din cadrul proiectului sunt formate din câte 300 de elevi de liceu (clasele XI-XII) cu domiciliul în Regiunea S-V Oltenia, ce vor fi orientați și consiliați să urmeze studiile de licență în cadrul domeniilor de specializare ale facultăţilor implicate în proiecte;  câte 440 de studenți din domenii de specializare inteligentă, dintre care minim 300 de studenți vor proveni din categorii defavorizate (mediul rural, studenți netradiționali, romi); câte 80 de cadre didactice universitare, cu prioritate din cadrul facultăţilor implicate”, se precizează într-un comunicat de presă al Universităţii din Craiova.

Obiectivele generale ale proiectelor presupun creşterea numărului de absolvenți de învăţământ superior din domenii de specializare inteligentă aferente facultăţilor de Științe şi Inginerie, proveniți din medii defavorizate, prin măsuri active (consiliere, programe antreprenoriale, creșterea competenţelor profesionale ale cadrelor didactice universitare, acordarea de burse, interacţiunea activă cu partenerii sociali din mediul economic). De asemenea, se va avea în vedere și îmbunătățirea bazei logistice a Universității din Craiova.