Parlamentul votează numirile pentru Avocatul Poporului şi vicepreşedinte ANRE

0
464

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului va vota, astăzi, de la 14:00, pentru numirea unui nou Avocat al Poporului, propunerea ALDE pentru acest post fiind Renate Weber. Parlamentarii vor vota şi numirea unui nou vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Energie.

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului va supune votului, azi, de la ora 14:00, numirea unui nou Avocat al Poporului, după ce mandatul lui Victor Ciorbea a încetat.

Grupurile parlamentare reunite ale ALDE au decis, luni, ca Renate Weber să fie propunerea pentru funcţia de Avocat al Poporului. Premierul şi liderul interimar al PSD, Viorica Dăncilă, anunţase anterior că propunerea pentru acest post aparţine celor de la ALDE.

Victor Ciorbea a trimis, luni, o adresă către preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului, Marcel Ciolacu şi Călin Popescu Tăriceanu, în care îi anunţă că mandatul său în funcţia de Avocat al Poporului a încetat, potivit unui comunicat de presă al instituţiei.

Tot în şedinţa reunită a celor două camere legislative se va supune votului şi numirea unui nou vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Fostul secretar general al PSD, Marian Neacşu, în prezent membru al PRO România, va fi susţinut de PSD pentru această funcţie, a anunţat preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu. (Sursa: Mediafax)