Asociaţia Fotoclubul „Mihai Dan-Călinescu” vă invită astăzi, ora 19.00, la Galeriile de Artă ale Cercului Militar Craiova, la vernisajul expoziţiei de artă fotografică realizată de Andrey Suchkov – Artist al Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică (A.FIAP), din Rusia. Acesta prezintă publicului craiovean o colecţie inedită, alcătuită din aproximativ 50 de lucrări alb-negru şi color.
«Ineditul colecţiei constă în faptul că autorul abordează câteva teme în aparenţă fără legătură una cu alta, dar elocvente pentru sensibilitatea cu care le tratează. Predominant este un serial de nuduri legate foarte mult de natură, ca aspect, dar şi ca mesaj. Descoperim relaţia om-natură în toată puritatea, atât a formelor armonioase ale corpului uman, cât şi a naturii în care sunt prezentate nudurile respective. Autorul este un sensibil observator al naturii însăşi, ca şi al omului, pe care îl vede integrat în aceasta. Colecţia continuă cu imagini foarte frumoase – peisaje, păsări, insecte şi animale, cu care autorul îşi completează pledoaria sa pentru respect şi grijă faţă de natură. Întreaga colecţie este un eseu despre om şi natură, în formele lor cele mai pure şi în interdependenţa ce trebuie să domine această relaţie», spune col. (r.) Mircea Anghel, preşedinte al Asociaţiei Fotoclubul „Mihai Dan-Călinescu”.
Este pentru prima dată când Andrey Suchkov îşi prezintă lucrările în faţa publicului craiovean. Nu şi a celui din România: în anii trecuţi a participat aici la diverse festivaluri-concurs de gen, iar în toamna lui 2011 a deschis la Oradea expoziţia de artă fotografică „Frumuseţi terestre”.