“Cutezăm” să dăruim de Crăciun

0
353

SONY DSC

De ani buni, Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman” ne-a obişnuit cu organizarea unor activităţi cultural-artistice în preajma sărbătorilor de iarnă. Fiecare eveniment pregătit a gravitat în jurul aceluiaşi obiectiv clar: colectarea de jucării pentru copiii nevoiaşi din judeţ, pentru micuţii devaforizaţi şi marginalizaţi din Craiova şi împrejurimi.

Cum numărul mare de copii aflaţi într-o situaţie dificilă, adesea lipsită de perspectivă şi speranţă, este o realitate care ne preocupă pe fiecare dintre noi,  Biblioteca Aman îşi propune, anual, desfăşurarea unor activităţi de ale căror efecte să beneficieze tocmai aceia dintre copii care, datorită lipsurilor şi privaţiunilor din viaţa de zi cu zi, nu au acces la jucării, la bucurii şi căldură în preajma celei mai aşteptate sărbători creştine – Crăciunul.

Alături de campania de strangere de jucării denumită în mod generic “Să fim mai buni de sărbători”, acţiune organizată de Secţia pentru Copii şi Tineret, Biblioteca Aman completează seria de iniţiative cu scop caritabil propunând un format inedit. Astfel, în premieră absolută, Trupa de teatru a instituţiei – “Cutezătorii”, va pune în scenă luni, 5 decembrie 2016, începând cu ora 12.00, o piesă scrisă şi montată în regie proprie. Scenaristul, Dan Constantin Nichita, unul dintre primii membri ai trupei de teatru amator, a realizat această piesă cu convingerea că după adaptările puse în scenă în anii din urmă, a venit momentul ca artiştii bibliotecii să propună o compoziţie originală.

În aşteptarea lui Moş Crăciun”, pentru că acesta este titlul piesei de teatru pregătită de “cutezători” din bibliotecă, se vrea o reprezentaţie artistică ludică, în ton cu atmosfera sărbătorilor de iarnă, la care să participe copiii şi adulţii care îndrăgesc poveştile şi tainele lor. Mai mult, actorii şi bibliotecarii de la Aman le lansează tuturor celor care iubesc arta şi teatrul invitaţia de a dona jucării şi diverse alte obiecte care să ajungă acolo unde este cea mai mare nevoie de ele: în şcolile şi grădiniţele unde copiii merită un Crăciun normal.

Toate obiectele donate pot fi aduse la Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman”, în Sala “Acad. Dinu C. Giurescu” în zilele de 5 şi 6 decembrie, în intervalul orar 9.00-17.00, urmând ca, în săptămâna premergătoare Crăciunului, 19 – 23 decembrie, o echipa de bibliotecari să le repartizeze la câteva unităţi de învăţământ din Craiova şi comunele învecinate.

Trupa de teatru amator a bibliotecii, “Cutezătorii”, aşa cum s-au lansat în spaţiul public, aproape că nu mai are nevoie de nicio prezentare. Înfiinţată în anul 2011 sub egida bibliotecii, “Cutezătorii” a fost un proiect prin care am urmărit două obiective clare. În primul rând, ne-am dorit implicarea activă a bibliotecii în popularizarea pieselor de teatru scrise de autorii români în spaţii şi medii în care nicio altă piesă nu mai fusese pusă în scenă. Am adus teatrul mai aproape ce toţi cei din mediul rural, ne-am înscris şi am participat pentru două ediţii consecutive la Festivalul Internaţional de Teatru “Krastyo Pishurka” desfăşurat în Lom, Bulgaria şi am iniţiat, la Craiova, un Festival al teatrului amator – “Mereu tânăr”, pentru care, până în prezent, am organizat trei ediţii. Un al doilea motiv pentru care am iniţiat acest proiect ţine, aş spune, de partea emoţională, de necesitatea de a le oferi tuturor actorilor un sens definit, o oportunitate de socializare şi afirmare pentru cei mai tonici dintre vârstnicii Craiovei. Ne bucură entuziasmul cu care continuă să pună în scenă adaptări dintre cele mai frumoase, piese şi regii demne de o trupă de profesionişti. Le urez mult succes actorilor noştri şi îi felicit pentru ideea implicării într-un eveniment cu scop caritabil – strângerea de jucării pentru copii!”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Judeţene “Alexandru şi Aristia Aman”.

Evenimentul se va desfăşura luni, 5 decembrie 2016, în sala Acad. Dinu C. Giurescu, începând cu ora 12.00.