Conferinţă şi Expoziţie dedicate lui Mircea Eliade la Biblioteca Aman

0
591

afis 25novFără să fie originar din Oltenia, Mircea Eliade se întoarce acasă, la Craiova, la Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman”.

            În vara acestui an (2016), biblioteca a intrat în posesia “pachetului Eliade”, o colecţie valoroasă de manuscrise şi documente dactilografiate aparţinându-i marelui scriitor român. Nu mai puţin de douăzeci şi opt de dosare cuprinzând însemnări, caiete şi carnete de lucru, proză şi fragmente de manuscris au ajuns la bibliotecă. Între acestea, se distinge ca importanţă dosarul cuprinzând Jurnalul lui Mircea Eliade redactat în limba română pentru intervalul de timp cuprins între anii 1959-1962. Socotite pierdute de însuşi Eliade, aceste însemnări reprezintă singurele pagini ale versiunii originale pentru intervalul amintit.

            Îngrijite de Mircea Handoca, cele două volume ale Jurnalului lui Mircea Eliade publicate în limba română acoperă intervalul de timp cuprins între anii 1941-1969, volumul I, respectiv 1970-1985, volumul al II-lea. Aşa cum a afirmat acelaşi Mircea Handoca, din cele 1500 de pagini dactilografiate în limba română selectate de Mircea Eliade, doar 1200 au putut fi recuperate şi publicate în paginile celor două volume de jurnal. Pentru umplerea golului generat de cele 300 de pagini lipsă, s-a decis întregirea Jurnalului în limba română apelându-se la însemnările redactate în limba franceză. În această cheie se cuvine să fie citită utilitatea şi valoarea inestimabilă a însemnărilor care au intrat în posesia Bibliotecii Judeţene “Alexandru şi Aristia Aman”.

            Acoperind intervalul cuprins între 9 octombrie 1959, însemnarea fiind înregistrată la Chicago, şi 3 mai 1962, însemnare care, de asemenea, îl găsea pe Mircea Eliade tot la Chicago, dosarul cuprinzând cele 112 pagini de jurnal reprezintă cel mai valoros element al colecţiei pe care îl deţine biblioteca, până la momentul de faţă acestea nefiind editate în limba română.

            Dată fiind importanţa materialelor dactilografiate de Mircea Eliade, Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman” organizează vineri, 25 noiembrie, un dublu eveniment cultural. Începând cu ora 11.00 vă invităm să audiaţi conferinţa cu titlul Mircea Eliade 4, Place Charles Dullin, Paris, susţinută de dr. Cristian Bădiliţă, istoric al creştinismului timpuriu, eseist şi poet român. Evenimentul se va desfăşura în sala “Biblioteca Exilului Românesc din Paris – Basarab Nicolescu”.

            În cadrul aceluiaşi eveniment, începând cu ora 12.00, în cadrul Salonului Expoziţional al Bibliotecii Judeţene “Alexandru şi Aristia Aman” va fi vernisată expoziţia “Mircea Eliade – File de jurnal”. Expoziţia va cuprinde toate materialele pe care Biblioteca Aman le deţine în legătură cu Mircea Eliade şi va putea fi admirată şi vizitată timp de o lună.

            “Alături de manuscrisele şi lucrările semnate de Mircea Eliade pe care biblioteca le deţine, am alăturat, în urmă cu o lună, o altă colecţie de volume semnate de acelaşi autor provenind din donaţia academicianului Basarab Nicolescu. Cum alte douăzeci şi opt de dosare, cele mai multe dintre ele cuprinzând însemnări din jurnal, schiţe, proză şi caiete de lucru, au intrat în posesia noastră, vom întregi colecţia dedicată lui Mircea Eliade la Biblioteca Aman. Îi suntem recunoscători domnului Cristian Bădiliţă pentru că a făcut posibilă această realizare şi îi invităm pe toţi cei preocupaţi de opera marelui scriitor român să participe la evenimentul organizat la bibliotecă şi să viziteze expoziţia pe care o vernisăm”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii “Alexandru şi Aristia Aman”.