„Craiova Muzicală”, cu flautistul Mario Caroli şi trombonistul Barrie Webb

0
592

Pentru al doilea concert din ediţia 43 a Festivalului Internaţional „Craiova Muzicală” – primul având loc vinerea trecută, chiar în deschiderea evenimentului –, Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia” se bucură de prezenţa la pupitru a reputatului dirijor bănăţean Gheorghe Costin. Solişti sunt doi artişti de marcă: flautistul Mario Caroli (Italia) – muzician deosebit de activ, considerat „un Paganini al flautului”, şi trombonistul Barrie Webb (Marea Britanie) – instrumentist de vastă cuprindere repertorială, cu evidente preferinţe pentru muzica modernă şi contemporană. Concertul începe la ora 19.00, iar un bilet costă 10 lei.

Filarmonica Mario CaroliDeopotrivă dirijor, compozitor şi profesor, Gheorghe Costin abordează în plan interpretativ, cu aceeaşi dezinvoltură, genurile simfonic şi de operă. A dirijat toate orchestrele din ţară şi a întreprins turnee peste hotare, fiind invitat la mari festivaluri internaţionale. Sub bagheta dirijorală a domniei sale, propuse publicului sunt două lucrări în primă audiţie. Este vorba despre Seven Days pentru trombon şi orchestră de Liviu Dănceanu şi L’Ange avec une seule aile pentru flaut şi orchestră de Doina Rotaru, în finalul serii fiind alăturată una din marile partituri simfonice ale secolului al XX-lea: Suita de balet „Pasărea de foc” de Igor Stravinski.

Stabilit în Strasbourg, unde desfăşoară o bogată activitate ca profesor la Conservatorul Naţional, flautistul italian Mario Caroli poate fi considerat unul dintre cei mai importanţi artişti concertişti pe plan internaţional. Susţine frecvent recitaluri şi concerte pe marile scene simfonice (Berliner Philharmoniker, Royal Concertgebouw – Amsterdam, Suntory Hall – Tokyo, Lincoln Center – New York), evoluând sub bagheta unor reputaţi dirijori: Pierre Boulez, Sylvain Cambreling, Peter Eotvos, Heinz Holliger, Pascal Rophé.

Filarmonica Barrie WebbBarrie Webb a studiat muzica la Cambridge University, trombonul cu Vinko Globokar şi dirijatul de orchestră cu prof. Constantin Bugeanu. Personalitate de frunte, cu o contribuţie majoră la înnoirea repertoriului pentru trombon solo, a concertat în întreaga lume. Ca solist, s-a implicat pe plan internaţional în diferite proiecte artistice, începând cu The Japan Project, lansat pe CD în 2002, continuând apoi cu promovarea unor lucrări noi (din repertoriul australian şi filipinez) pentru trombon şi percuţie. În paralel, se dedică activităţii dirijorale, colaborând cu orchestre profesioniste şi cu tineri muzicieni din Europa, Asia şi Australia. A dirijat mare parte din orchestrele din România şi deţine înregistrări pentru radio şi televiziune, inclusiv participarea la festivalul de renume mondial „George Enescu” (2011).

 

Filarmonica Irinel AnghelIrinel Anghel şi invitaţii săi, la Casa Studenţilor

Tot în cadrul Festivalului Internaţional „Craiova Muzicală”, la Casa de Cultură a Studenţilor are loc astă-seară, începând cu ora 21.00, evenimentul „Insula din ziua de mâine” (ficţiune reală în concert), cu Irinel Anghel (voce, performance) şi invitaţii săi: Bogdan Frigioiu (chitară electrică), Marian Cîtu (electronics), Barrie Webb (trombon), Mihai Pintenaru (clarinet), Luiza Mitu, Irina Maria Niţu, Andrada Băleanu, Daniela Ionescu, Ioana Stama (performance).

«Proiectul explorează graniţe – între realitate şi ficţiune, între concert şi performance, între artişti şi public, colindând spaţiul imaginaţiei autoarei aflat la intersecţia dintre „Insula din ziua de ieri” a lui Umberto Eco, legenda Parthenopei, Arca lui Noe şi lumea lui Boris Vian, pe teritoriul greu imaginabilului ce se aşează sau cade în realitate cu puterea magică a neobişnuitului. Insula din ziua de mâine este metafora viziunilor a căror cauză se află în viitor, ce deschide atenţia către arta de mâine, antrenând privirea care se uită înainte, prefigurând trasee, înţelegeri şi decizii astăzi încă nebănuite», notează Irinel Anghel.