Conferinţa Naţională „Oltenia. Interferenţe culturale”, la Muzeul Olteniei

0
435

În perioada 27-29 septembrie 2017, Secţiile de Istorie-Arheologie şi Etnografie ale Muzeului Olteniei, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj, organizează cea de-a VII-a ediţie a Conferinţei Naţionale „Oltenia. Interferenţe culturale”. Devenită deja tradiţională în capitala Băniei, conferinţa oferă prilejul întâlnirii a numeroşi şi distinşi oameni de ştiinţă din România, Bulgaria şi Republica Moldova. În cadrul secţiunilor ştiinţifice ale conferinţei se vor prezenta ultimele rezultate ale activităţii de cercetare în istorie, arheologie, numismatică, etnografie şi etnologie. Oltenia. Interferenţe culturale” se va desfăşura pe parcursul a trei zile. Deschiderea oficială a lucrărilor va avea loc miercuri, 27 septembrie ora 11.00, în Sala de Conferinţe a Muzeului Olteniei.