Liderul PSD vrea ca Rovana Plumb să fie comisar european

0
488

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat că şi-ar dori foarte mult ca Rovana Plumb, care deschide lista candidaţilor partidului la alegerile europarlamentare, să fie comisar european din partea României. „Mă refer la ştiţi cum e acolo comisar european pe fonduri europene, pe agricultură am avut până acum, pe domnul Cioloş. Eu vă spun ceva. Eu mi-aş dori foarte mult ca Rovana Plumb să fie comisar european din partea României. Este un om, mi-aş dori eu, mi-aş dori lucrul acesta pentru că am avea pentru prima dată, un comisar european din partea României care nu va uita România. Nu poţi să mergi să lucrezi doar pentru ţara din care provii, dar nici să lucrezi doar pentru alţii, aşa cum s-a întâmplat pentru că Cioloş nu a ţinut cont de interesele României. Şi când a fost ministru al Agriculturii a făcut şi când a fost prim ministru a făcut orice ca subvenţiile în agricultură să nu ajungă la fermieri” a afirmat Liviu Dragnea, vineri la România TV, întrebat cine va fi comisar european din lista candidaţilor PSD la alegerile pentru PE.